Alianța USR PLUS București a depus plângere penală împotriva Gabrielei Firea pentru abuz în serviciu în legătură cu darea în plată a Satului Francez către Costică Constanda.  Liderii USR PLUS București o acuză pe Gabriela Firea că a încercat în cinci ședințe de Consiliu General să obțină votul consilierilor pentru cedarea terenului respectiv, la o valoare mai mică decât prețul pieței, ceea ce ar fi însemnat o pierdere pentru municipalitate și un câștig necuvenit pentru Constanda, conform Mediafax.

„Însă aceasta nu este singura problemă. Acordul încheiat de Gabriela Firea și Costică Constanda încalcă legea pentru că prin el sunt dispuse despăgubiri mai mari decât sumele aprobate de CGMB pentru cheltuieli reprezentate de despăgubiri civile aferente anului 2020. În plus, nu se poate adopta procedura de dare în plată cu privire la imobile ale unității administrativ teritoriale, deoarece înstrăinarea unor astfel de bunuri se poate face numai prin licitație publică”, anunță USR PLUS.

„Darea în plată a Satului Francez era ultimul tun de mandat al Gabrielei Firea. Din fericire, l-am oprit la timp. Însă actualul primar trebuie să răspundă pentru Acordul ilegal pe care l-a încheiat cu Constanda. De cinci ori a încercat să treacă acest proiect. Ne-a amenințat, a încercat să ne intimideze, dar nu a reușit. S-a dovedit însă că noi am avut dreptate. Prețul dării în plată era prea mic, evaluarea era făcută în favoarea lui Constanda, iar Acordul conține multe ilegalități care nu pot fi trecut cu vederea”, spune Ana Ciceală, lider de grup al consilierilor municipali USR.

„Corupția și incompetența nu au ce să caute în Primărie. Sper ca Gabriela Firea să plătească penal pentru toate ilegalitățile pe care le-a făcut. Și să plătească politic, la vot, pentru incompetența, indiferența și corupția pe care le-a patronat la Capitală”, afirmă Vlad Voiculescu.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentNicușor Dan: ”Bucureştiul a avut bani în buget pentru centura verde, dar Gabriela Firea nu a făcut nimic cu ei”
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis îl susține pe Nicușor Dan