Filiala judeţeană a USR Sibiu afirmă, într-un comunicat remis AGERPRES, că europarlamentarul Nicu Ştefănuţă a luat decizia de a pleca din USR în principal din cauza nemulţumirilor în relaţia cu conducerea centrală a partidului, adăugând că regretă această situaţie care are impact în plan local, ştiut fiind faptul că politicianul anunţase în 2022 că intenţionează să candideze pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă.
“Decizia lui Nicu Stefanută este una regretabilă pentru filiala noastră judeţeană, dar una pe care o respectăm. Nicu este un profesionist şi a fost un coleg valoros care cu siguranţă mai are multe de spus, indiferent de drumul ales de el. Cu toate că în esenţă decizia lui vine din relaţia cu forul superior al partidului nostru, ea ne impactează local. Suntem optimişti că vom depăşi acest moment de cumpăna, la fel cum am depăşit multe altele în scurtul dar tumultosul nostru drum prin politică”, a declarat preşedintele filialei judeţene a USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu.
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă (Renew Europe) a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, plecarea din partidul Uniunea Salvaţi România (SR), “din motive ce ţin de direcţia actuală a formaţiunii politice”.
“Am intrat în USR exact acum 6 ani. Zi de zi, am încercat să fac politică altfel, politică bazată pe valori, pe reguli, pe idei. Din păcate, direcţia pe care o are de ani buni conducerea acestui partid este una pentru care eu nu pot gira. Nu am aceeaşi energie, am alte valori. Azi pun punct pentru că trebuie să merg mai departe. Trebuie să lupt pentru oamenii care se uită la mine din Sibiu şi din România”, menţionează Nicu Ştefănuţă, care era şi vicepreşedinte naţional al partidului.
Nicu Ştefănuţă este sibian şi în 2022 anunţase că este dispus să candideze pentru postul de primar al municipiului Sibiu, dacă va avea sprijinul USR.
Sursa: Realitatea Din USR