USR solicită audierea în Comisia de cultură şi media a Senatului a preşedintelui Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, căruia îi reproşează că ar fi transformat instituţia într-o “agenţie de turism”.
“USR solicită audierea în comisia de cultură şi media a Senatului a preşedintelui ICR, care a transformat instituţia într-o agenţie de turism. Senatorii USR cer audierea preşedintelui ICR în Comisia de Cultură şi Media a Senatului, pentru a prezenta activitatea şi rezultatele instituţiei în contextul relatărilor din presă privind nenumăratele vizite ale domnului Liviu Jicman în străinătate”, reiese dintr-un comunicat al Uniunii Salvaţi România.
USR menţionează că urmăreşte activitatea ICR şi îşi exprimă încrederea că Liviu Jicman va onora invitaţia în Senat, la comisia care exercită controlul parlamentar asupra acestei instituţii, potrivit Agerpres.
“Statul a plătit pentru excursiile domnului Jicman o sumă considerabilă de bani, în condiţiile în care rezultatele activităţii instituţiei pe care o conduce sunt mai mult decât îndoielnice. Dorim să cunoaştem în detaliu care au fost programul deplasărilor, obiectivele pe care şi le-a propus şi măsura în care ele au fost atinse, precum şi felul în care aceste vizite au contribuit la îmbunătăţirea performanţelor ICR în străinătate. ICR este o instituţie esenţială în angrenajul diplomaţiei româneşti, nu o agenţie de turism”, a precizat senatorul USR Remus Negoi, membru în Comisia de Cultură.
Sursa: Realitatea Din USR