Filiala Timiș a partidelor lui Dan Barna și Dacian Cioloș a primit o lovitură în plină campanie electorală. Membrii USR-PLUS vor trebui să-și regândească strategia.

Biroul Electoral Județean Timiș a interzis folosirea pancartelor useriștilor la manifestările publice, informează site-ul deBanat.ro
„Fără mesaje electorale scrise pe pancarte, chiar dacă acestea sunt purtate de oameni”. Aşa a decis Biroul Electoral Judeţean Timiş, pe motiv că aceste pancarte nu sunt prevăzute în mod explicit în lege. Frecvent, pe aceste pancarte, membri USR-PLUS scriau sloganul „Fără penali”, ceea ce de acum încolo nu mai este posibil.

Liderii useriștilor susțin că în spatele acestei decizii arbitrare ar sta partidele tradiționale, adică PSD și PNL, posibil și UDMR, că tot partid vechi este.
„BEJ Timiș ne-a interzis să ne facem cunoscute ideile și proiectele prin pancarte pentru că nu sunt în mod explicit prevăzute de lege. Vechile partide au fost deranjate că Alianța USR-PLUS găsește întotdeauna metode creative de a-și prezenta candidații și programele, iar când nu le-au putut interzice, le-au furat. De data asta, le-au și furat, le-au și interzis.

Legea privind campaniile electorale trebuie modificată, astfel încât să permită folosirea de mijloace inovative, utile mai ales în situații excepționale, cum este și aceasta, de pandemie”, au transmis cei din USR-PLUS.
Trebuie reamintit că și BEJ Dâmbovița a interzis afișajul “fără hoție” al USR-PLUS.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 28 noiembrie 2020
Articolul următorCristian Adomniţei, fost ministru PNL al Educației, condamnat cu executare