Guvernul nu are, în acest moment, în plan niciun lockdown sistemic, general, a declarat, luni seară, într-o emisiune la postul public de televiziune TVR 1, vicepremierul Dan Barna.
Acesta a afirmat că Executivul va adopta noi măsuri pentru prevenirea extinderii pandemiei de COVID-19, însă a subliniat că măsurile nu vor fi radicale.
“Suntem în faţa valului 3. E clar lucrul acesta. Avem tulpina britanică identificată, prezentă. E clar că nu poţi să blochezi această răspândire. Cum trecem peste asta depinde foarte mult de noi. S-a observat, din păcate, şi la nivelul populaţiei, o relaxare şi un sentiment că gata, am scăpat. Iată, vedem că nu am scăpat şi cifrele, chiar dacă unii indicatori par stabili, vedem presiune pe sistemul ATI ceea ce ne confirmă că lucrurile sunt departe de a fi trecut. Or, din această perspectivă, vor mai fi necesare nişte măsuri tocmai pentru a nu face şi nu avem în plan niciun lockdown sistemic, general. Acesta nu e pe masă în momentele acestea şi nu intenţionăm să îl decidem. Nu poţi nici să fii radical. Radical înseamnă să închizi tot şi te asiguri că îţi scade… Nu poţi să faci asta, pentru că oamenii trebuie să meargă la muncă, pentru că oamenii trebuie să poată să îşi cumpere alimentele esenţiale şi lucrurile de care au nevoie”, a precizat Barna.
El a arătat că “România a reuşit să treacă relativ decent prin această situaţie, în pandemie, pentru că a luat măsurile cumva mai devreme”.
Sursa: Realitatea Din USR