Lucian Judele, viceprimar al Sectorului 3, transmite că a fost ales în funcţia de preşedinte al filialei de sector USR PLUS în urma alegerilor interne desfăşurate în perioada 13-14 iunie.

“Sunt onorat să vă anunţ că, în urma votului primit cu o largă majoritate din partea membrilor care au participat la alegeri, sunt primul preşedinte al filialei USRPLUS Sector 3. A fost o campanie centrată pe dezbateri interesante şi constructive, cu accent pe proiectele de reconstrucţie a filialei, şi îi felicit şi cu această ocazie pe toţi cei care şi-au asumat o candidatură şi au primit votul de încredere al colegilor”, a scris el pe Facebook, potrivit agerpres.ro.

Lucian Judele a reamintit că în urma aprobării fuziunii de către Curtea de Apel Bucureşti, pe 16 aprilie, USR şi PLUS formează un singur partid.

“Mă bucur să am ocazia de a continua proiectele începute împreună cu colegii mei într-o filială unită şi sunt sigur că împreună vom putea scrie o istorie de care să fim mândri peste ani”, a adăugat acesta.

 

 

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentPreședintele Senatului, Anca Dragu, întâlnire oficială cu vicepreședintele Comisiei Europene
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Cât de respectați mai sunt oamenii legii din România