Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis vineri, de la Baza militară Mihail Kogălniceanu, un mesaj de solidaritate a Alianței cu toate statele sale membre. „România nu e singură”.  Șeful NATO a avertizat că există riscul unei invazii totale și a altor acțiuni agresive din partea Rusiei.

Jens Stoltenberg, a declarat, că alianța evaluează dacă ar trebui să-și adapteze prezența pe termen mai lung în flancul estic, cu grupuri de luptă în România și alte țări din sud-estul NATO. O decizie va fi luată în această primăvară

 

Jens Stoltenberg:

“Este o plăcere să revin în România un aliat NATO puternic și foarte determinat. Mulțumesc pentru contribuția la alianță, inclusiv pentru găzduirea bazei Kogălniceanu. România nu este singură. Astăzi vor mai sosi și în Bulgaria avioane, pentru misiuni de poliție aeriană.

Numărul total al militarilor americani în România este de aproape 2.000. Din zona Mării Negre și până în Marea Baltică, aliații susțin țările NATO prin trimiterea de trupe și o mai bună pregătire.

Miniștrii Apărării din NATO se întâlnesc săptămâna viitoare pentru discuții despre intensificarea prezenței în Est, inclusiv prin noi trupe. Suntem o alianță defensivă, cu misiunea de a păstra pacea.

Marea Neagră este de importanță strategică pentru NATO, sunt aici trei țări NATO, cărora li se adaugă Ucraina și Georgia. Suntem hotărâți să continuăm dialogul pentru o soluție. Vrem să discutăm cu Rusia în formatul Comisiei NATO-Rusia cât mai curând. Dar nu vom face compromisuri față de principiile noastre, cum ar fi acela ca fiecare țară să își aleagă drumul.”

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO | Atacuri în rafală ale lui Cătălin Drulă: „Klaus Iohannis ne-a mințit, ne-a trădat”
Articolul următorSURSE: Secția Specială devine istorie: CSM a avizat pozitiv desființarea ei!