Grupul de hackeri pro-ruşi Killnet a publicat pe Telegram un videoclip trucat în care preşedintele Senatului, Florin Cîţu, este prezentat ca personaj feminin din serialul “Baywatch”. Video-ul este însoţit de mesajul “Don\”t be offended Florin Cîţu”.
În videoclipul trucat faţa lui Florin Cîţu este suprapusă peste cea a unui personaj feminin din serialul “Baywatch”. Hackerii pro-ruşi i-au transmis preşedintelui Senatului: “Don\”t be offended Florin Cîţu”.
Potrivit news.ro, reacţia vine după ce Florin Cîţu a declarat luni, despre ameninţările hackerilor ruşi privind atacuri cibernetice asupra site-urilor unor instituţii din România şi faptul că aceştia au scris că Marcel Ciolacu este preşedintele Senatului, că nu ştie ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor, cu o simplă căutare pe net putând afla această informaţie.
“În primul rând, nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar, trecem peste asta. În al doilea rând, dacă ne uităm la acel comunicat, e bizar să ai numele corect, dar să greşeşti funcţia. Cred că mai uşor îi greşeai funcţia decât să greşeşti invers, dădeai un simplu search pe Wikipedia şi vedeai cine e preşedintele Senatului”, a comentat Cîţu.
Preşedintele Senatului a precizat că sunt mai multe semne de întrebare acolo.
“Am spus că în general, dacă e nevoie şi dacă se aprobă, să mergem în această direcţie, am văzut declaraţii ale unor oficiali români care au spus foarte clar că se schimbă legislaţia tocmai ca să se facă acest lucru, de aceea am dubii. E adevărat că există un val care încearcă să pună toate ce se întâmplă rău asupra mea”, a mai spus Florin Cîţu, despre declaraţiile privind armamentul pe care ţara noastră ar putea să îl livreze Ucrainei.
Cîţu a mai precizat că este un război cibernetic, iar atacurile vizează toată lumea.
Grupul de hackeri pro-ruşi Killnet a ameninţat că va ataca aproape 300 de site-uri din România, pe listă fiind mai multe ministere, redacţii de presă, instituţii publice, site-uri de turism şi hoteluri. Specialiştii au transmis o serie de recomandări pentru toţi cei vizaţi. Poliţia Română anunţă că site-ul propriu a fost vizat de un atac.