DNA a început urmărirea penală față de Florin Cîțu! Fostul premier este acuzat de două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
Florin Cîțu este acuzat de procurorii DNA în dosarul de achiziție nelegală vaccinuri. Fostul premier a fost audiat, miercuri, pentru a explica de ce a cumpărat 6 doze de vaccin pentru fiecare român. Acesta a ales să nu dea declarații, potrivit informațiilor noastre.
„În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021 și nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul CÎȚU FLORIN VASILE, în prezent senator, la data faptelor având și funcția de prim – ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de “opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
În contextul menționat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătății, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.
Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, suspectul Cîțu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătății să tranzacționeze și să ordonanțeze la plată achiziția în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA.
Suspectului Cîțu Florin Vasile i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a anunțat DNA.