Cezar Drăgoescu este viceprimarul propus de USR PLUS pentru Craiova, dacă alianţa cu PNL se va concretiza.
Liderii alianţei şi cei cinci consilieri locali scoşi de alianţă au susţinut, marţi, o conferinţă de presă, la Craiova.
“În urma rezultatelor obținute, electoratul ne-a transmis un mesaj extrem de puternic, din care trebuie să învățăm cu adevărat. Ar trebui să ne uităm la forma în care se poate construi o majoritate în Consiliul Local. Este o singură variantă, aceea de a merge împreună cu PNL și am avut deja primele contacte, urmând să formăm o alianță împreună cu PNL. Alianța USR-PLUS își propune să dea unul dintre viceprimari, iar propunerea noastră este Cezar Drăgoescu. În urma mesajelor primite din partea electoratului și alegătorilor, vreau să fiu foarte clar că USR-PLUS nu a început să facă politică de dragul răului cel mai mic. Acesta este crezul cu care am intrat în politică, să oferim alternative. Cred că am avut cea mai bună formulă de candidați, cel mai bun candidat la Primăria Municipiului Craiova. E adevărat că electoratul a crezut doar într-o mică măsură în varianat propusă de noi și ar trebui să tragem învățăminte din asta”, a declarat liderul PLUS Craiova, Gabriel Păunică.
La rândul său, deputatul USR Adrian Prisnel, a afirmat că rezultatul alegerilor de duminică este un semnal dat de electorat.
”Faptul că o să avem majoritate cu PNL este o victorie, cred că ar trebui să fim un pic temperați, pentru că este, cumva, o victorie sub așteptări și semnalul pe care l-am primit de la alegători trebuie să ne facă să facem o analiză de ce suntem la scorul acesta și nu la cel care ne așteptam”, a declarat Prisnel.
Candidatul USR PLUS, Lucian Săuleanu, a vorbit despre importanţa prezenţei alianţei în Consiliul Local Craiova.
“Cred că aceste alegeri locale au fost pentru echipa USR-PLUS un câștig. Să vedem partea plină a paharului, că avem cinci consilieri în CL și că vom reuși, împreună cu cei de la PNL să avem majoritatea. Să nu uităm că timp de patru ani, PSD a avut majoritatea în CL, cu 19 consilieri. Numărul de voturi și față de mine și față de USR s-a dublat față de acum 4 ani. Asta dovedește că încep ușor, ușor să capete craiovenii încredere în noi. Eu, personal, sunt mulțumit de rezultate. Vrem să facem administrație, e cel mai important. Chiar dacă e o victorie doar parțială, eu cred în parcursul USR în Craiova. Nefiind în CL era mai greu să convingi oamenii, dar acum avem patru ani la dispoziție să construim. (…). Cei care sunt în spatele meu sunt oameni de echipă. Dacă vă uitați în CV-urile lor, veți observa că într-adevăr sunt oameni care pot să facă administrație”, a afirmat Săuleanu.
Viceprimarul propus, Cezar Drăgoescu, şi-a asumat “readucerea normalităţii” în Primăria Craiova.
“Noi cu siguranță nu vom dezamăgi în următorii patru ani, vom readuce normalitatea în cadrul primăriei și vom lucra în slujba și în interesul cetățenilor. După 30 de ani de la Revoluție, în sfârșit, în Craiova apare o nouă clasă politică, formată din oameni tineri, capabili, onești, oameni formați în mediul privat, care vin să-și aducă expertiza la stat, oameni care se pun în slujba acestui oraș. De săptămâna viitoare vom avea majoritate cu PNL și, practic, în Craiova va fi o guvernare de dreapta. Principalul nostru obiectiv e să ne ducem proiectele în CL spre implementare, spre a crește standardul acestui oraș”, a declarat acesta.
USR PLUS exclude o înţelegere cu Partidul Ecologist Român, deşi există o invitaţie din partea PER.
“Nu ne propunem să facem o alianță cu ei. Din ce știu există o invitație din partea lor. Ne și surprinde, atât timp cât noi am susținut foarte clar: fără penali în funcții publice. Considerăm că soluția lor este una compromisă. Dacă în CL oricare dintre cosnilierii locali decid să voteze proiectele propuse de noi, nu ne deranjează, evident”, a conchis Păunică.
Sursa: Realitatea de Dolj