Situaţia economică a României s-a deteriorat, iar agenţiile de rating au atras atenţia asupra riscurilor fiscal-bugetare, măsurile luate venind “prea târziu, prea puţin, prea timid”, a afirmat miercuri senatorul USR Anca Dragu, în plenul Senatului, la Ora Guvernului, la care participă şi ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

“Situaţia economică s-a deteriorat de la începutul anului, spuneaţi că sunt factori exogeni, pe care nici dumneavoastră şi nici coaliţia PNL-PSD-UDMR nu îi putea controla. Totuşi, ce aţi fi putut face dumneavoastră, ar fi fost să luaţi măsuri de contracarare mai rapid, măsurile au venit prea târziu, prea puţin şi prea timid. România are cel mai scăzut rating de ţară din UE, Standard & Poor’s şi Fitch s-au pronunţat recent asupra ratingului suveran şi au atras atenţia asupra riscurilor fiscal-bugetare care, dacă se materializează, ar putea duce România sub nivelul considerat sigur pentru investiţii”, a susţinut Anca Dragu.

Ea i-a solicitat ministrului Finanţelor să spună ce intenţionează să facă pentru îmbunătăţirea ratingului de ţară şi pentru prevenirea deteriorării acestuia.

“România a avut şi ratinguri mai bune. Am remarcat declaraţia dumneavoastră triumfalistă, total nejustificată, era mai corect să spuneţi, domnule ministru, că ne situăm pe ultimul loc în UE şi ce intenţionaţi să faceţi pentru îmbunătăţirea ratingului de ţară, pentru prevenirea deteriorării acestuia. Evident că nu aţi abordat acest subiect de când conduceţi ministerul, dar acum aveţi un plan în acest sens?”, a punctat Dragu.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, este invitat miercuri la dezbaterea “Ora Guvernului” din plenul Senatului, la solicitarea grupului parlamentar USR, tema fiind “Perspectiva deteriorării puterii de cumpărare a românilor, a finanţelor publice şi a echilibrelor macroeconomice ale României”.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentCristi Dănileț, susținut la CCR de USR: Curtea Constituţională a României a devenit “un actor politic” şi s-a “îndepărtat de la scopul iniţial al Constituţiei”
Articolul următorDemnitar român, spionat. Un microfon a fost găsit chiar în biroul lui Raed Arafat