Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, consideră că este imperios necesară urgentarea creării Grupului de Luptă NATO din România, care va fi condus de Franţa, în contextul în care Alianţa trebuie să se adapteze la realitatea conflictului Rusia-Ucraina.
Aurescu participă la reuniunea extraordinară de la Bruxelles a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, la care iau parte şi Finlanda, Suedia şi UE.
“Din punctul de vedere al României, cel mai important punct de pe agendă este răspunsul pe care NATO trebuie să îl aibă faţă de agresiunea Rusiei în ceea ce priveşte consolidarea consistentă a posturilor de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. Pentru noi, este foarte important să fie accelerată, cât mai repede posibil, crearea Grupului de Luptă din România, care va fi condus de Franţa, în calitate de naţiune-cadru”, a afirmat el înainte de reuniune, potrivit unui comunicat al MAE.
Totodată, ministrul a spus că va sublinia, în acest cadru, “nevoia ca NATO să reevalueze filozofia, structura şi elementele constitutive ale posturii pe Flancul Estic, deoarece condiţiile sunt complet diferite faţă de momentul în care am început să construim această postură”.
“Trebuie să adaptăm această postură la realitatea care arată că trupe ruse sunt în Ucraina şi Belarus, aşa că trebuie să regândim tot”, a punctat el.
Astfel, a spus că situaţia actuală regională este diferită faţă de cea din urmă cu opt ani.
“Trebuie să restructurăm postura pentru a ne adapta la ceea ce Rusia face în Ucraina şi în Belarus, deoarece, în acest moment, Belarus a devenit un alt cartier militar al Rusiei şi în acelaşi timp trebuie să avem în vedere prezenţa militară rusă din Ucraina. Este o situaţie complet diferită de cea din 2014, când Rusia a ocupat ilegal Crimeea şi apoi şi-a construit prezenţa militară acolo. Atunci, doar Crimeea a fost ocupată, aşa că trebuie să conştientizăm această nouă realitate şi să ne adaptăm la ea”, a arătat ministrul Aurescu.
Sursa: Realitatea de Bucuresti