“Mulți oameni de la butoane ar trebui să se teamă, unii poate chiar ar trebui să-și facă bagajele și să fugă”. Declarația îi aparține lui Bogdan Muzgoci, unul dintre realizatorii interviului-maraton cu procurorul Mircea Negulescu, zis și “Portocală”, care va fi difuzat în PREMIERĂ, în această seară, de la ora 18:00, la Realitatea PLUS.
“În primă fază, mă așteptam să gasesc un om care zbiară, care amenință și care spune că vrea să “paradească o țară întreagă”. Și l-am găsit”, a spus Bogdan Muzgoci, precizând că procurorul Negulescu a încercat pe parcursul interviului care a durat 14 ore “să schimbe firul discuției și chiar să facă pe victima”.
Cu toate astea, acesta nu a putut evita răspunsurile la întrebările jurnaliștilor, nici măcar a celor mai puțin comode. Au existat chiar și momente de furie, povestește Muzgoci, dar și momente când gesturile au spus mai mult decât cvintele rostite de controversatul procuror: “O să vedeți un procuror “Portocală” pe care nu l-ați mai văzut. (…) De data asta el a fost pus în fața acelei lumini deloc confortabile, de intimidare am putea spune, pe care o folosesc anchetatorii în procesul de anchetă. (…) Iulian Leca (celălalt jurnalist Realitatea PLUS care a realizat interviul -n.r.) a insistat pe anumite puncte”.
Mai mult decât atât, Bogdan Muzgoci promite că în ediția explozivă din această seară vor fi făcute “dezvăluiri incredibile despre unul dintre personajele cheie din politică, o persoană care face și desface alianțe după bunul plac și pentru propriul interes. Un personaj care, de-a lungul timpului, a iritat întreaga clasă politică din România, dar și pe români care, bineînțeles, l-au și taxat într-un anumit moment. O să vedeți de ce. O să vedeți și ce ascunde și cât de mare e banul furat din bugetul statului pentru că acolo este, de fapt, marea problemă. Ce știu și ce vor să arate unii procurori este doar o mică parte din ce s-a furat. S-a furat și se fură în continuare pe bandă rulantă. Un interviu fără mănuși”.
În ceea ce privește posibila încercare a procurorului de a poza într-o victimă, jurnalistul a spus: “Nu știu dacă a jucat rolul victimei sau chiar el așa se simte. (…) La mijloc ar putea fi și o formă de frustare. (…) Frustarea, frica – toate te fac să vorbești”.
Bogdan Muzgoci a mărturist că primul lucru pe care l-a făcut în calitate de jurnalist atunci când a văzut casa modestă în care locuiește procurorul, respectiv un apartamentu simplu cu două camere, a crezut că este “tras pe sfaoară”, așa că l-a testat.
Întrebat cum ar sumariza interviul realizat alături de colegul său, Iulian Leca, Bogdan Muzgoci a răspuns: “Audierea lui Negulescu, așa i-aș spune”.