Anca Dragu este prima femeie care a devenit preşedinte al Senatului şi al doilea om în stat. A lucrat cu Isărescu la BNR, 12 ani la FMI, la Comisia Europeană și a fost ministru de Finanțe al României.
Anca Dragu, economist de profesie, a ocupat funcția de ministru al Finanțelor în guvernul României între noiembrie 2015 și ianuarie 2017. Mai mult, în 2020 a fost prima femeie care a devenit preşedinte al Senatului şi al doilea om în stat, toate acestea fiind doar o parte dintr-o carieră uriașă care adună 28 de ani de experiență la instituții financiare de anvergură atât din România cât și internaționale, dar și în mediul privat.
Cu o diplomă de licență și un doctorat în Economie de la Academia de Studii Economice din București, precum și un master în Politici Publice și Aderare la UE, finalizat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, Anca Dragu a urmat diverse programe la Universitatea Georgetown, inclusiv Programul de burse pentru Europa Centrală și de Est, și la Universitatea George Washington din Washington DC.
În cei peste 28 de ani de experiență profesională, Anca Dragu și-a consolidat expertiza atât la nivel național, cât și internațional, lucrând în sectorul public și privat.
A fost analist economic în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene. În plus, după o perioadă de 12 ani petrecuți în biroul Fondului Monetar Internațional din București, a ocupat funcția de economist în cadrul Băncii Naționale a României.
Ca senator în Parlamentul României a fost președinta Comisiei pentru Drepturile Omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi și membră în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital dar și în Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale.
Sursa: Realitatea Din USR