Președintele USR – Cătălin Drulă a criticat în termeni foarte duri Austria pentu votul dat împotriva aderării României la Schengen, într-o intervenție la Realitatea PLUS.
„Este evident o decizie discriminatorie și de neînțeles a guvernului austriac. S-a ajuns aici din cauza reprezentării slabe a României.
Nu cu circ, cu o seară înainte… Unde am văzut ceva rușinos, unde cancelarul stătea umăr la umăr cu președintele familiei europene din care face parte. În orice loc din lumea asta, a sta umăr la umăr înseamnă că sunt de acord unul cu altul.
Cu un stat demn nu și-ar fi permis niciodată acest cancelar austriac, care a luat-o razna, să se comporte astfel cu România.
Această opoziție a Austriei trebuia anticipată. Lucrurile astea se fac din timp. După președinția cehă urmează președinția Suediei.
Perspectivele cu președinția suedeză nu sunt bune. Acum era un moment în care s-au aliniat niște energii…
Lucrurile astea se rezolvă din timp. Astea se discută la masa băieților mari din politica europeană. Și austriecii trebuie puși la locul lor. Și sunt convins că poziția se va schimba”, a declarat Cătălin Drulă, la Realitatea PLUS, după votul dat joi la Consiliul JAI de respingere a aderării României la Spațiul Schengen.
Sursa: Realitatea Din USR