Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, afirmă că „guvernarea socialistă cu epoleți PSD-PNL ne duce către o criză economică de proporții” și îi acuză pe reprezentanții celor două partide că vor fugi de la guvernare, după ce au făcut țara praf.

„Guvernarea socialistă cu epoleți PSD-PNL ne duce către o criză economică de proporții. O criză evitabilă în care vom ajunge din cauza unor bandiți. A început deja cu inflația. Va ajunge în curând probabil spre 16-17%. Urmează frânarea abruptă a economiei. Împreună impactul celor două e devastator”, a scris vineri Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.

El amintește că, în luna mai, le-a spus public lui Câciu și Ciolacu, în parlament: „Ne ducem în cel mai mare dezastru care se numeşte, tehnic, stagflaţie”.

Ieri, guvernatorul BNR Isărescu a spus același lucru: „Am fost întrebat care mi se pare că este acum cel mai mare risc, am spus scurt: stagflaţia”.

„Ce înseamnă asta? Creșteri de prețuri în continuu, scăderea puterii de cumpărare, firme care se închid, locuri de muncă care se pierd, șomaj, apartamente luate pe credit executate de bănci, oameni care ajung la disperare. Adică multă suferință pentru oameni. O suferință pentru care Iohannis și Ciolacu sunt direct responsabili. O suferință care ERA EVITABILĂ. Prin politici fiscale responsabile. Prin reducerea cheltuielilor statului. Prin eficientizarea sectorului public. Prin reforme. Prin înlocuirea finanțării de la buget (programe-mamut fără finanțare ca PNDL3) cu fonduri europene. Adică tot ceea ce netrebnicii de la guvernare nu fac”, susține Călătin Drulă.

Liderul interimar al USR precizează că, între timp, „mediul privat este cocoșat de acest guvern nesimțit cu noi taxe. Deși tot mediul privat a dus greul și în pandemie”.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentȘpagă în tren! Deputatul Iulian Bulai: „Mi-a spus să îi dau 70 de lei și să rămână așa. Sunt șocat”
Articolul următorApele Române: În marile orașe NU lipsește apa. Orașele mici și comunele, lovite de secetă – Rezerva de apă și restricțiile în CRIZĂ