Preşedintele USR Cătălin Drulă a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea asupra proiectului legii pensiilor speciale, că forma actuală a legii este de “menţinere a pensiilor speciale”, fiind “cea mai sfidătoare de până acum”, conform Agerpres.

“Încă un moment ruşinos pentru acest Parlament, încă un moment ruşinos al democraţiei româneşti postdecembriste. Această lege pe care o propuneţi votului astăzi şi împotriva căreia numai USR va vota, este legea menţinerii pensiilor speciale. Pensiile speciale sunt un cancer care macină solidaritatea, dreptatea, echitatea din această societate. Pensiile speciale spun aşa: dacă te numeri într-o serie de privilegiaţi, ai bătrâneţile îndestulate şi asigurate, dacă nu, cu necazul a 95% din români, ghinion, cum a spus preşedintele vostru, Iohannis”, a afirmat Drulă.

El a susţinut că actuala coaliţie vrea să crească taxele ca să plătească aceste pensii speciale, care au ajuns la 13 miliarde de lei.

“Cifrele sunt ameţitoare pentru pensionarii de rând. Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului şi al PNL, antiliberalul Ciucă ia 18.000 lei pensie specială pe lună. Aţi avut o obligaţie în PNRR să treceţi aceste pensii la cel mai firesc şi normal principiu din lume, principiul contributivităţii, cât ai contribuit, atât să primeşti, la fel cum primesc 95% din români şi v-aţi bătut joc. Această formă, ultima formă a legii este cea mai sfidătoare de până acum. Nu numai că îi asiguraţi pe cei care au acum pensiile speciale că nu li se întâmplă nimic, dar 40 de ani de acum încolo – o bătaie de joc, da, voi care nu vă gândiţi nici la ce se întâmplă în ţară peste doi, peste trei, peste cinci ani – peste 40 de ani nu vor mai fi pensii speciale, conform acestei legi”, a mai spus liderul USR.

Potrivit lui Drulă, vor creşte privilegiile faţă de acest moment.

“Aţi introdus acolo şi sporurile nepermanente. Totul pentru clientela de partid şi nimic pentru oameni. Asta nu e nici liberal, că liberalismul înseamnă să-ţi pese de performanţă, de cât a contribuit fiecare, nu să intri, ca porcii ăia graşi din ferma animalelor, pe uşa din dos. Asta nu e sub nicio formă nici socialist. Aveţi o clientelă care sufocă acest stat, oameni care iau zeci de mii de lei, cifre ameţitoare”, a susţinut liderul USR.

Acesta a dat exemplul viceguvernatorului BNR Florin Georgescu, care ar lua 70.000 lei pe lună şi mai are pensie de 12.000 lei şi o pensie specială de 10.000 lei.

“Săptămâna trecută aţi mai trimis un performer de aici, pe domnul Pavel Popescu, să ia 9500 euro în mână pe lună. Este sfidarea acestui ţări, iar principiul pe care îl consfinţeşte această lege – principiul anticonstituţional al privilegiului. Un privilegiu odată acordat rămâne. (…)Voi lupta până la ultima picătură de energie şi la anul şi în anii care vin să eliminăm aceste privilegii pentru că aşa se face o republică democratică, nu cu contribuţia cu sacoşa la partid şi cu pensiile în buzunare”, a mai susţinut Drulă.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentUSR a încheiat procesul intern pentru desemnarea candidaților la alegerile europarlamentare: Elena Lasconi, Dan Barna și Vlad Voiculescu deschid lista
Articolul următorJoe Biden merge miercuri la Tel Aviv