Deputatul USR Oana Ţoiu: Ar trebui eliminată taxarea în special la nivelul salariului minim...

Deputatul USR Oana Ţoiu consideră că ar trebui eliminată taxarea în special la nivelul salariului minim adesea prezent în agricultură, dar şi în celelalte domenii de activitate, şi a menţionat că România este acum la cel mai mare procent de risc de sărăcie şi excluziune socială din Uniunea Europeană, potrivit news.ro

Claudiu Năsui: „PSD și PNL o să crească taxele, apoi vor da vina unii...

Liberalul Marcel Boloș, de curând trecut de la Ministerul Proiectelor Europene la Ministerul Finanțelor, le-a spus, luni, liderilor PNL că vinerea trecută a primit o scrisoare de la Comisia Europeană prin care erau avertizați că dacă nu scad deficitul bugetar, o parte din fondurile europene de coeziune le vor fi suspendate.

USR: Rezultatele de la Bacalaureat arată eșecul sistemului sub mandatele lui Iohannis

Rezultatele de la examenul de Bacalaureat oferă imaginea nefardată a eşecului sistemului educaţional din România sub mandatele lui Klaus Iohannis, în condiţiile în care doar 42% dintre copiii care au început clasa I în 2011 au ajuns să treacă examenul de Bacalaureat din 2023, precizează un comunicat de presă al USR.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă: Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, “nu...

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat luni că fostul director al Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, "nu a încetat nicio zi să facă politică" din această poziţie şi că "a avut un mandat eşuat".

Cătălin Drulă: Marcel Ciolacu „nu face nimic să oprească creșterea deficitului bugetar”. „De când...

Președintele USR Cătălin Drulă afirmă că premierul Marcel Ciolacu că „nu face nimic să oprească creșterea deficitului bugetar”: „De când e premier a îndatorat România cu peste 610 milioane de lei în fiecare zi”.

Guvernul elimină scutirile de taxe din IT și construcții – SURSE: Toți angajații vor...

Guvernul elimină scutirile de taxe din IT și construcții. Toți angajații vor plăti contribuția la sănătate

Anca Alexandrescu, „descindere” în județul lui Ciolacu

Ținutul Buzăului, cândva unul dintre cele mai bogate din țară, a ajuns după revoluție un județ în paragină

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, la Summitul Liderilor Renew: ”Refuzul nemotivat al Austriei de a...

0
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, care a participat, joi, la Bruxelles, la Summitul Liderilor Renew, a atras atenţia că "refuzul nemotivat" al Austriei de a primi România în Spaţiul Schengen este o problemă care trebuie rezolvată de urgenţă.

Demisie surprinzătoare la Primăria Sectorului 2 – Anunțul oficial

0
Demisie la Primăria Sectorului 2 din Capitală. Anunțul a fost făcut chiar de viceprimar.

Jens Stoltenberg: NATO este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări

Alianţa nord-atlantică este gata să se apere împotriva oricărei ameninţări