Deputatul USR Claudiu Năsui afirmă că pensia specială medie a crescut de peste 3 ori mai mult decât pensia medie a românilor obişnuiţi, în timpul pandemiei şi arată că ”eliminarea pensiilor speciale este posibilă, şi s-a mai întâmplat, dar politrucii PSD şi PNL doar mimează eliminarea lor, pentru că tot ei sunt cei care le-au introdus în 2015-2016”.
”Pensia specială medie a crescut de peste 3 ori mai mult decât pensia medie a românilor obişnuiţi, în timpul pandemiei. Între 2020 şi 2022, când populaţia a trecut prin stările de urgenţă sau de alertă. Haideţi să vedem cum au evoluat pensiile, conform datelor oficiale ale Casei Naţionale de Pensii Publice, care are în plată “doar” 6 categorii de pensii speciale”, afirmă Năsui.
El precizează că pensia medie a crescut cu 397 de lei.
”Numărul pensionarilor a scăzut cu aproximativ 60.000 de persoane. În acelaşi timp, ce să vedeţi, numărul pensionarilor speciali a crescut. Cu încă 300 de beneficiari. Cifra pare mică, dar e mare prin comparaţie cu scăderea numărului de pensionari în total.
Ce este cel mai important, şi trebuie să ştim cu toţii, e că pensia specială medie în plata Casei Naţionale a crescut cu 1.300 de lei. De peste 3 ori mai mult decât pensia românilor obişnuiţi”, arată Năsui.
Potrivit lui Năsui, ”încă de la început, USR a spus că sistemul pe două viteze al pensiilor speciale pe care l-a creat PSD-PNL trebuie să dispară”.
”Între 2017-2020, proiectele USR de abrogare a pensiilor speciale au fost blocate sistematic de vechea clasă politică. Când s-au apropiat alegerile, PNL şi PSD au schimbat discursul, şi s-au prefăcut că susţin eliminarea pensiilor speciale. În realitate, nu, n-au făcut nimic despre asta. Şi vor tot tergiversa o decizie de acest gen. Ţineţi minte eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor? Ar fi putut să adopte proiectul USR depus cu ani în urmă şi care parcursese toate procedurile legislative. De ce nu au făcut-o?
Vă zic şmecheria la care au apelat să-şi păstreze privilegiile. A depus PSD un proiect nou într-o zi, şi l-au adoptat în 24 de ore cu încălcarea procedurilor constituţionale. Fiindcă ştiau că în final legea PSD, făcută intenţionat pe repede înainte, va fi anulată”, explică deputatul.
”Un lucru este cert: eliminarea pensiilor speciale este posibilă, şi s-a mai întâmplat, dar politrucii PSD şi PNL doar mimează eliminarea lor. Este şi normal, tot ei sunt cei care le-au introdus în 2015-2016”, mai scrie Năsui.
Sursa: Mediafax