Manevră disperata a primarului sectorului 1 în procesul care ar putea duce la pierderea mandatului. Clotilde Armand a cerut instanței să fie sesizată Curtea Constituțională a României ca să facă lumină în cazul ei.
Clotilde Armand este nemulțumită pentru că sancțiunea care ar viza-o în cazul în care se dovedește că s-a aflat într-o situație de incompatibilitate este pierderea mandatului de primar. În contestația în instanță față de raportul ANI, edilul sectorului a invocat ambiguitatea expresiei de “incompatibilitate” între funcția de primar și orice altă activitate neremunerată.
Solicitare i-a luat prin surprindere pe reprezentanții ANI, care au amânat procesul pentru data de 12 decembrie, potrivit Realitatea Plus.
Clotilde Armand a fost acuzată de către Agenția Națională de Integritate (ANI) de „incompatibilitate” și „conflict de interese”.
Situația sesizată s-ar fi creat prin faptul că aceasta, în calitate de primar, a semnat dispozițiile prin care s-a autonumit manager al unui proiect finanțat din fonduri europene și ar fi câștigat astfel, în mod necuvenit, 18.720 de lei.
Clotilde Armand a contestat în instanță raportul ANI, invocând faptul că proiectul a fost verificat și aprobat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Edilul susține că avea dreptul la mărirea indemnizației.