Klaus Iohannis a trecut de la rolul salvatorului, asumat în primii ani de mandat, la cel al jucătorului. Cum și-a jucat cărțile în politica românească în așa fel încât să pice în picioare, mutările și jocurile de culise ale președintelui, dezvăluite într-o nouă ediție „Culisele statului paralel”, cu Anca Alexandrescu. 

La alegerile prezidențiale din anul 2014, când Klaus Iohnnis a candidat din partea Alianței Creștin Liberale, s-a prezentat în fața electoratului drept un om competent, cu dorința de a schimba România în bine. După ideea că un neamț va face lucrurile ca la carte, a luat naștere „România lucrului bine făcut”, proiectul și sloganul cu care Iohannis a defilat luni întregi.

„Vreau ca în 2018 și 2019, românii să simtă că trăiesc într-o țară a lucrului bine făcut, o țară occidentală în care se simt respectați și demni”, spunea Iohannis în septembrie 2014.

O mare parte a campaniei sale electorale de atunci a fost de fapt începutul unei lupte împotriva PSD și împotriva lui Victor Ponta.

CUI I-AR FI FOST PONTA UTIL?
„Daca vrem altfel de politică, trebuie să începem prin a avea un președinte cu altă conduită, ținută și expresie publică.
Am văzut că Victor Ponta vrea să fie un președinte util. Util cui? Util baronilor? Util pușcăriabililor? Util clientelei politice?” spunea Iohannis în cadrul diuscursului susținut în 2014. (Sursa: hotnews.ro)

După tragedia de la Colectiv, atacurile au devenit mult mai directe.

„Foarte târziu, guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, declara șeful statului în 4 noiembrie 2015 după tragedia Colectiv și demisia lui Victor Ponta.

Printre vacanțe la schi, concedii în țări exotice și vizite în străinătate, Iohannis oferea electoratului care l-a votat imaginea unui președinte absent.

Chiar și așa, Iohannis a reușit să îi convingă pe români să îi ofere încă un mandat la Controceni. Astfel, din 2019, de când a devenit a doua oară președintele României, Iohannis a abandonat atitudinea de „spectator” și a încept să se implice activ în viața politică. Implicare ce a devenit din ce în ce mai evidentă și mai substanțială și a mers până în punctul în care președintele țării s-a implicat, fără ascunzișuri, în campania lui Florin Cîțu din interiorul PNL.

Implicarea președintelui Iohannis în jocurile de culise recente din tabăra liberalilor nu a fost neapărat o surpriză. Ne amintim că, la scurtă vreme după ce s-a instalat la Cotroceni la primul mandat, Alina Gorghiu a ajuns copreședinte al PNL. Presa specula la acel moment că Iohannis ar fi cel care trage, de fapt, sforile în interiorul partidului și că Gorghiu ar fi ocupat acea funcție formal.

Totuși, chiar dacă s-a implicat în politică mai mult decât i-a fi permis funcția, Iohannis nu și-a uitat obiceiul de a a avea cu totul alte preocupări în momente de criză. În septembrie, președintele îi îndema pe români să… joace golf.

În urmă cu o lună, în 18 septembrie 2021,Klaus Iohannis declara că „golful, se poate practica la orice vârstă și încurajez pe cât mai mulți să descopere acest frumos sport care oferă multe satisfacții”.

… Și, totodată, un sport care nu poate fi practicat fără un buget generos. Cum un procent semnificativ din populație trăiește cu salariul minim pe economie, recomandarea președintelui a fost văzută drept o gafă.

După demiterea lui Florin Cîțu și după încercări eșuate de a-l readuce în funcția de premier, atunci când acesta nu i-a mai servit la nimic, Iohannis l-a abandonat rapid. Și l-a desemnat pe Nicolae Ciucă prim-ministru. Acum, pentru că USR nu mai este în Coaliție, Iohannis ar vrea să le impună liberalilor să formeze un cabinet cu PSD. Același PSD față de care președintele și-a arătat în repetate rânduri disprețul, același partid pe care a dat neîncetat vina pentru toate lipsurile țării, încă din 2014.

Iohannis este acum un președinte jucător, care joacă însă cărțile în așa fel încât să pice el în picioare, nu neapărat românii. 

Articolul precedentCulisele Statului Paralel | Sorin Roșca Stănescu: Cred că e un conflict între Iohannis și Cîțu, Ciucă e la mijloc
Articolul următorUSR, ultimatum pentru liberalii lui Cîțu exact înaintea reluării negocierilor pentru susținerea guvernului Ciucă