Președintele USR, Dacian Cioloș, a declarat că, cel puțin în acest moment, partidul pe care îl prezidează nu are un protocol de negociere cu liberalii, pentru că, spune Cioloș, încă nu se știu intențiile viitoare ale PNL.
„Nu am înțeles care sunt intențiile PNL de acum încolo. Nu am fost chemați la negocieri. Vom vedea exact ce are de gând partidul liberal. Noi, la USR, suntem clari. Nu se negociază pe telefoane și surse. PNL nu a avut, până acum, mandat să negocieze altceva decăt un guvern minoritar. Au ajuns și ei la concluzia că un guvern minoritar nu are șanse în Parlament. Nu mi-e clar cu cine vor negocia. Noi suntem gata să negociem refacerea coaltiției cu PNL și UDMR, în anumite condiții, în condițiile în care ne angajăm la reforme reale și găsim soluții la criza economică și sanitară.
Domnul Nicolae Ciucă nu a avut mandat pentru refacerea coaliției, ci doar pentru guvern minoritar. Nu am discutat despre nume de miniștri de la celelalte partide. Nu astea sunt elementele de negociere. Degeaba discutăm de nume, dacă nu știm la ce ne angajăm. Ne-am blocat cu PNL atunci când am discutat ce reforme facem. Nu discutam acum despre premier, atâta timp cât nu știm ce are de gând PNL în continuare”, a declarat Dacian Cioloș.
Sursa: Realitatea Din USR