Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunțat joi că „Ministerul Transporturilor va avea un buget record după rectificarea bugetară, pentru realizarea proiectelor de investiții în infrastructură”. În schimb, deputatul USR Cătălin Drulă dezvăluie că bugetul Transporturilor este printre cele mai mici din ultimii ani. Mai mult, Guvernul PNL nu a făcut nicio reformă pentru ca în anii următori să se poată derula investiții majore în infrastructura de transport.
„Dl. Cîțu se laudă cu un buget record la ministerul Transporturilor.
De fapt, e vorba de o execuție decentă la un buget propus printre cele mai mici din ultimele ani. O cifră de investiții mult sub nevoile României.
Execuția bugetară pe investiții în drumuri naționale și autostrăzi la 7 luni este 44,55%, respectiv 1427 mil lei din 3203 mil lei buget total.
Ar trebui să ajungem la cel puțin 10000 mil lei (10 miliarde de lei) pe an și să ținem acel nivel 10 ani ca să avem o transformare a rețelei de autostrăzi din România cu conectarea tuturor provinciilor.
Dar ca să ajungem acolo e nevoie de reforme structurale. De o instituție de elită care să pregătească proiectele și să le deruleze.
Niciun pas nu a fost făcut în această direcție de guvernarea PNL într-un an, cum n-a făcut nici guvernarea PSD în 3 ani. Și cum n-au făcut niciunii în alții zeci de ani înainte.
Compania CNIR, acea unitate nouă de elită de derulat mari investiții, zace în continuare nefolosită, cu 0 angajați. În 2016 lăsasem semnat contract de asistență tehnică prin Banca Europeană de Investiții cu ASFINAG, compania care gestionează autostrăzile Austriei. Asistență de elită pentru construirea unei unități de elită.
Niciun politician din vechea clasă politică nu își asumă construcții pe termen mediu și lung. Toată lumea vrea câștig electoral rapid. Mai o conferință de presă. Mai o filmare pe șantier. Mai o hartă colorată cu autostrăzi.
Până nu așezăm lucrurile pe baze solide, nu vom face salturi de progres, ci cel mult progres incremental cu multă frustrare și nervi.
Și vom avea în continuare generații după generații care nu vor avea infrastructura dorită în România.
Noi avem nevoie de un salt de progres în România. De o decadă transformațională.
Bani avem acum pentru asta din fondurile europene de reconstrucție. Banii sunt doar un sfert din ecuație. Autostrăzile nu se cumpără la magazin.
Restul ecuației, trei sferturi din problemă, o reprezintă echipa potrivită la cârma autostrăzilor.
O echipă de elită lăsată pe mandat 10 ani. Fără politruci, fără schimbări permanente de priorități. Cu susținere politică pentru instrumentele necesare (legislative, financiare).
Asta n-a vrut niciun partid politic să facă până acum. Asta își propune USR PLUS pentru Transporturi. Dacă vom primi mandatul necesar”, scrie deputatul USR pe Facebook.