Deputatul USR Iulian Bulai a declarat luni, la Antena 3, că nu se poate guvernare cu USR PLUS fără ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, după ce premierul ar fi afirmat, în ședința PNL desfășurată cu ușile închise, că Drulă va pleca acasă dacă îl va mai ataca încă o dată.
„Toată lumea ar trebui să respire profund de mai multe ori, să avem un tot calm, orientat spre soluții şi o ieșire din această criză. Cătălin Drulă nu pleacă nicăieri. Nu se poate guvernare cu USR PLUS fără Cătălin Drulă. Este un ministru performant, un om care a livrat, care şi-a suflecat mânecile şi a început lupta cu mafia. România este o democraţie din UE, nu este nici Coreea de Nord, nici Iran, Azerbaidjan sau alte state din lumea a treia. Pot exista opinii divergente, critici, nuanţe în anumite abordări dar aceste lucruri fac parte din exerciţiul democratic. De aceea, noi suntem orientaţi spre soluţii. Vom merge la şedinţa Coaliţiei şi sperăm să ieşim din această criză lăsând la o parte aceste ameninţări care (…) toarnă gaz peste foc. Guvernare din partea USR PLUS nu se poate fără unul dintre cei mai mai performanţi miniştri, Cătălin Drulă. Există o independenţă a miniştrilor şi o relaţie de putere împreună, în colaborare. Nicidecum de o dominare violentă din partea premierului faţă de miniştri. Acest lucru, dacă se întâmplă acum, trebuie să se oprească”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), a lansat vineri, într-un interviu acordat G4Media, acuzații colorate la adresa premierului Florin Cîțu pe care l-a numit un „zombie politic” care a fost probabil „un pariu greșit” și care folosește metode de tip Belarus.
Sursa: Realitatea Din USR