Deputatul USR Stelian Ion a anunţat, vineri, că a depus o plângere penală şi o sesizare disciplinară la Inspecţia Judiciară în legătură cu conduita judecătorului Bogdan Mateescu, “în contextul în care instituţiile abilitate nu au avut nicio reacţie cu privire la posibila săvârşire de către acesta a infracţiunii de dare de mită”.
“A trecut mai bine de o săptămână de când mass-media a prezentat convorbirea în care judecătorul Bogdan Mateescu, preşedinte al Tribunalului Vâlcea şi fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, îi face o propunere financiară – un post bine remunerat chiar în instituţia pe care el o conduce – unei funcţionare care este denunţătoare în dosarul penal al tatălui său, primar al oraşului Băile Govora”, a afirmat Stelian Ion, într-un comunicat de presă citat de agenția Agerpres.
Potrivit acestuia, “deşi este evidentă încercarea de influenţare a conduitei funcţionarei venită chiar din partea preşedintelui Tribunalului Vâlcea, niciuna din instituţiile abilitate nu a avut vreo reacţie”.
“Am decis să depun plângere penală şi să sesizez Inspecţia Judiciară pentru că este inadmisibil ca un fost preşedinte CSM, în prezent şef al Tribunalului Vâlcea, să fie implicat într-o asemenea afacere dubioasă, iar autorităţile statului să nu procedeze la anchetarea serioasă a cazului. Lipsa de reacţie a instituţiilor abilitate nu poate decât să afecteze şi mai mult încrederea oamenilor în sistemul judiciar. Cred cu tărie că un magistrat trebuie să fie mai presus de jocuri politice, de putere, ar trebui să se abţină a-şi folosi funcţia pentru rezolvarea unor situaţii personale şi ar trebui să respecte cu scrupulozitate legea. Sper ca organele judiciare, Inspecţia Judiciară şi CSM să elucideze acest caz cu imparţialitate, cu acelaşi aplomb cu care au abordat alte speţe infinit mai puţin grave”, a transmis deputatul USR.
În opinia fostului ministru al Justiţiei, “ceea ce a făcut judecătorul Bogdan Mateescu reprezintă abatere disciplinară (potrivit Legii 303/2022, art. 271 lit. a şi m şi art. 227) şi poate fi încadrat la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 din Codul penal”.
Stelian Ion a amintit, totodată, că Bogdan Mateescu a fost, în luna iunie, la rotaţia guvernamentală, propunerea iniţială a PNL pentru postul de ministru al Justiţiei.
Sursa: Realitatea Din USR