Deputatul USR Stelian Ion îi cere ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să prezinte de urgenţă concluziile verificărilor efectuate de Corpul de control în judeţul Constanţa şi măsurile decise, după accidentul rutier petrecut în localitatea 2 Mai.

“A trecut o săptămână de când a anunţat control la Poliţia din judeţul Constanţa şi ministrul Cătălin Predoiu încă tace. Colegii lui din PNL promiteau că ministrul Predoiu va prezenta la sfârşitul săptămânii trecute rezultatele controalelor. Nici vorbă! Nu doar că încă nu ştim oficial de ce poliţiştii din Vama Veche l-au lăsat să plece pe tânărul de 19 ani, pe care nu l-au testat pentru consum de droguri, dar nu a fost anunţată nicio sancţiune. Am aflat între timp că cei 4 şefi de poliţie de la Constanţa nu au fost demişi, ci au cerut să fie eliberaţi din funcţie”, scrie fostul ministru al Justiţiei, pe Facebook.

Potrivit acestuia, pentru a lua primele măsuri, Cătălin Predoiu “nu avea nevoie de mai mult de 24 de ore”.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, declara, pe 21 august, că a dispus un control complet, care să fie efectuat de Corpul de Control al ministrului, după accidentul rutier petrecut în localitatea 2 Mai. El adăuga că după finalizarea anchetei vor fi formulate propuneri.

“Ministerul Afacerilor Interne va comunica transparent asupra acestei anchete. Concret, după finalizarea evaluărilor, ofiţerii din cadrul Corpului de Control al ministrului vor prezenta concluziile, iar în funcţie de acestea şi de judecata mea asupra lor, vor formula propuneri, conform cadrului legal, către instituţiile competente. De asemenea, concluziile acestui raport vor fi făcute publice, cu respectarea legislaţiei în domeniu”, a spus Predoiu.

Doi tineri au decedat şi alţi trei au fost răniţi, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche. 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentCătălin Drulă: Premierul Ciolacu trebuie să clarifice „de urgență” cum a putut exista un întreg mecanism politic de susținere a ilegalității evidente de la Crevedia
Articolul următorCătălin Drulă cere demiterea lui Ponta: ”După declaraţiile lui, Marcel Ciolacu ar fi trebuit să îşi elibereze consilierul din funcţie imediat”