Marea relaxare a început, timid, pe 15 mai, când s-a renunțat la măștile de protecție în spațiile deschise și la restricțiile nocturne, și a continuat, astăzi, cu o nouă etapă de relaxări. Premierul Florin Cîțu susține, însă, că revenirea la normalitate prin relaxarea restricțiilor impuse pe fondul pandemiei de Covid-19 se va face în trei etape, prima fiind cea de astăzi, iar ultima pe 1 august. Cum vacanța de vară bate la ușă, un ordin comun al ministrilor Sănătății, Economiei și Mediului, publicat în Monitorul Oficial, reglementează distracția de la malul mării.

Astfel, potrivit ordinului citat, plajele vor fi folosite în limitele de capacitate, administratorii putând restricționa accesul dacă acestea sunt depășite sau distanța fizică nu poate fi menținută.
 
Totodată, ca măsură de reducere a transmiterii virusului SARS-CoV-2, administratorii pot apela la metoda rezervării online sau telefonic pe anumite perioade de timp sau la adoptarea de ore strategice de funcționare sau criterii de închidere flexibile.
 
Ordinul prevede respectarea unei distanțe de 2 m (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite. Scaunele, șezlongurile și umbrele trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie împărțite între persoane care nu sunt membri de familie. Înainte și după utilizare acestea trebuie dezinfectate.
 
Consultă AICI ordinul publicat în Monitorul Oficial.
 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentDan Motreanu: Comisia Europeană a propus relaxarea treptată a măsurilor privind călătoriile
Articolul următorPremierul Cîțu prezintă astăzi, la Palatul Victoria, Planul Național de Redresare și Reziliență