„Un capitol esențial bugetar și un domeniu care trebuie să funcționeze bine este cel legat de sănătate și acolo lucrurile nu stau bine deloc. Consilierii USR-Plus din Consiliul General al Municipiului București au o problemă cu modul în care a fost alcătuit bugetul în primul rând. Acolo e problema care îi face să nu voteze acest buget deocamdată. Să aibă nevoie să clarifice lucruri importante. Spre exemplu, lucrul cel mai simplu este că trebuie să înțeleagă acei consilieri, înainte să voteze orice, de unde provin acele cifre extraordinare de venituri pe care le-au marcat în buget”, a declarat senatorul USR-Plus, Radu Mihail la „Legile Puterii”. 

„Sunt creșteri de zeci de ori la anumite categorii de venituri bugetare, care nu au explicație pentru consilierii noștri. Aici nu e vorba despre PSD-iști, PNL-iști, USR-iști sau altceva. Aici e vorba despre primarul general, consilierii generali, care împreună trebuie să aibă cifrele concrete și să discute pe lucruri sensibile, adevărate, reale. (…) Se prevăd 540 de milioane de lei, venituri din concesiuni și închirieri, în contextul în care anii trecuți au fost 64 de milioane în 2016, 67 în 2017, 68 în 2018, 60 în 2020. Deci de la 60 de milioane se prevede să se treacă la 540 de milioane de lei fără o explicație plauzibilă. (…) În al treilea rând s-a pus problema atribuțiilor viceprimarului (n.r. Horia Tomescu), deci în al treilea rând, dar principalele motive nu au fost acestea,” a susținut reprezentantul USR-Plus. 

Declarația vine în contextul în care consilierii USR-Plus și viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, au declarat marți seară că la nivelul partidului s-a decis că miercuri nu vor vota bugetul Primăriei Municipiului București pe motiv că cifrele prezentate de primarul Nicușor Dan sunt nerealiste și că acesta nu a făcut nicio reformă la nivelul spitalelor bucureștene. În plus, îi cer să retragă proiectul și să reia discuțiile privind bugetul Capitalei pe 2021. La rândul lor, liberalii îi acuză e partenerii din coaliție că au trecut la presiuni pentru că primarul general i-a delegat lui Horia Tomescu atribuțiile pentru coordonarea spitalelor ce țin de Primăria Capitală, dar nu i-a dat și drept de semnătură.

Sursa: Realitatea de Bucuresti