Vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu a declarat miercuri, la Râmnicu Vâlcea, că îşi doreşte o colaborare cu Partidul Naţional Liberal, dar pentru a putea guverna împreună este nevoie de o “schimbare profundă” în formaţiunea condusă de Nicolae Ciucă.
“Suntem fundamental de dreapta, suntem liberali. Vrem o guvernare de dreapta şi guvernarea de dreapta se poate face cu PNL şi o să vedem dacă mai intră alt partid de dreapta sau măcar de centru în Parlament. Cred, de fapt suntem obligaţi să facem o guvernare cu PNL. Este nevoie însă de o schimbare profundă în PNL. Oamenii care au fost de braţ cu PSD-ul trei ani de zile nu pot să mai zică: a, ok, am plecat de lângă PSD, dar acum ne place şi de dreapta. Nu merge aşa. Nu eşti credibil. Nu te mai crede nimeni. Cred şi aş face şi un pariu că se va schimba conducerea PNL în decembrie şi Ciucă va fi istorie. Ştiu ceva oameni în PNL care sunt liberali veritabili şi au arătat asta acolo unde au putut să conducă şi să aducă bine şi schimbări în bine în comunitate sau în instituţii. Mă bazez pe acei oameni ca, dacă acum nu au curaj, măcar în decembrie să aibă curaj să iasă în faţă şi împreună să putem face o guvernare de dreapta”, a spus Moşteanu într-o conferinţă de presă, organizată de filiala Vâlcea a USR, pentru prezentarea candidaţilor partidului la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Liderul deputaţilor USR a precizat, totodată, că PNL a fost invitat de către conducerea partidului să semneze moţiunea de cenzură pe care intenţionează să o depună împotriva Guvernului Ciolacu, însă până acum nu au primit un răspuns clar din partea conducerii PNL.
“De trei ani sunt împreună şi ar vrea acum să intre în alegeri, cumva să zică din nou: nu prea ne place PSD-ul, poate vă păcălim o lună jumătate, că după aia, din decembrie, ne luăm din nou cu ei în braţe. (…) Au făcut numai combinaţii, fac în continuare, au dus economia în gard, suntem cu un deficit record, au ratat toate aceste oportunităţi de dezvoltare, toate reformele şi toţi banii aceştia europeni. (…) Acum fac acelaşi balet. (…) Nu poţi să stai şi la Palatul Victoria, cu PSD-ul şi să vii să vorbeşti şi cu noi. Hotărăşte-te! Exact ăsta este mesajul nostru către PNL, pe care se fac ei că nu-l înţeleg. L-au înţeles foarte bine, dar din nou încearcă să păcălească electoratul, dar nu o să le mai meargă”, a mai spus Moşteanu.
Sursa: Realitatea Din USR