Senatorii PSD și PNL au votat azi în comisiile de specialitate menținerea ”taxei pe boală”, introdusă de Guvernul Ciolacu, prin ordonanță de urgență, la sfârșitul anului trecut.
Senatorii PSD și PNL din comisiile de buget-finanțe și, respectiv, muncă și protecție socială, au adoptat azi un raport comun de respingere a inițiativei legislative USR care prevede eliminarea taxei pe boală. Inițiativă a fost depusă imediat după ce USR a descoperit această taxă aberantă.
Dacă la Senat au respins inițiativa USR, la Camera Deputaților, legea de aprobare a OUG 115/2023 cu amendamentul care elimină taxa pe boală stă la sertar în comisii pentru ca PSD și PNL să mai încaseze milioane de euro de la oamenii bolnavi și de la tinerele mame.
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din cadrul comisiei pentru muncă, deputata USR Oana Țoiu le-a cerut senatorilor să rămână consecvenți și să voteze eliminarea taxei, așa cum se tot laudă la televizor.
”Sunt șocată de rezultatul votului. Avem peste 14.000 de mame angajate, care fie sunt cu sarcini cu risc maternal, fie sunt în primele 42 de zile după naștere, care au veniturile diminuate cu 10% din cauza acestei taxe. În aceeași situație sunt și bolnavii de cancer care sunt în concediu medical și părinții copiilor cu cancer, care-i însoțesc pe aceștia la tratament. Am dezbătut această inițiativă legislativă azi pentru că PSD și PNL blochează dezbaterea legii de aprobare a ordonanței la Camera Deputaților, în condițiile în care comisiile de specialitate ar fi trebuit să emită raportul până pe 12 martie”, spune deputata USR Oana Țoiu.
Senatorii PSD și PNL au demonstrat cu acest vot că în realitate, puțin le pasă de soarta celor suferinzi, a mamelor și copiilor din România, singurul lucru care-i interesează este să mai adune câteva milioane la buget, ca să plătească pensii speciale și sinecuri.