Un scandal politic este o oportunitate! Miron Mitrea a făcut o analiză “de campanie” a excluderii primariței de Câmpulung din USR. Consultantul politic a explicat că, dincolo de drama mamei Elena Lasconi, politiciana devine mai vizibilă și susținerea ei pentru familia tradițională mai bine cunoscută de către publicul larg. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii crede că, “dacă nu a avut deja”, Elena Lasconi va avea contacte politice inclusiv cu PNL și PSD, după aprecierile venite din partea lui George Simion, și nu va rămâne fără susținere politică. În schimb, USR o ia serios la vale, în ciuda oportunității pe care o avea de “a pescui cu Lasconi” și în partea care nu este a lor”. Era o șansă pentru USR “de a începe să facă politică mare, politica deșteaptă”, de a construi mecanisme sofisticate de creștere electorală. Consultantul politic a remarcat “schizofrenia politică” a USR și a lui Cătălin Drulă, care se vor partid de dreapta, liberal, în condițiile în care progresismul este o opțiune ideologică a stângii. Poate mai citesc politică, le-a sugerat consultantul politic lui Cătălin Drulă și colegilor săi. Mitrea a amintit și penuria de primari din USR și calitatea “de prezidențiabil”, cu care fusese acreditată deja, chiar și din rândurile USR, Elena Lasconi.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentScandal în USR după episodul Lasconi. Vlad Gheorghe cere demisia lui Cătălin Drulă
Articolul următorUn nou scandal la vârful USR – Un membru important a fost EXCLUS din partid, acuzat de corupție: contracte cu dedicație, dar de nuntă suspect