Liderul deputaților USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a afirmat luni, la Gândul Live, că eliminarea unor restricții de la 1 iunie, măsură anunțată de premierul Florin Cîțu, nu va încuraja vaccinarea.
„Premierul a anuntat ca de pe 1 iunie se vor ridica cateva restrictii. Si asta este bine, cu toti speram sa scapam de ele dupa ce dobandim imunitatea de turma, de grup. In principiu vor fi mai multe libertati pentru noi toti si in mod particular pentru cei vaccinati, acces la evenimente private, concerte sau cluburi.
Ar trebui lucrurile puse un pic in perspectiva si setate niste asteptari pentru toata societatea. Si incurajata vaccinarea, pentru ca daca tu vii si spui brusc ca aproape toata lumea are liber, atunci e mult mai greu sa pui oamenii sa se vaccineze. De aia cred ca trebuie sa ne gandim, dincolo de o stire buna una-doua zile, ‘Uite, l-am vazut pe dl politician ce stire buna a dat’, trebuie sa ne gandim pe un orizont de timp pana la finalul anului sa vedem cum arata toata povestea, ca daca vaccinarea se duce in cap in urmatoarea luna sau in urmatoare luni atunci…cu atat mai mult trebuie sa cream niste reguli in care sa ii favorizam, cred eu, pe cei vaccinati, si spun asta cu toata taria. Spunem ca puteti merge la evenimente private, evenimente publice, vaccinati-va si mergeti la evenimente. Si asa ne asiguram ca noi ca societate suntem mai sanatosi cu totii si ne asiguram ca nu vedem un nou val 4”, a spus Ionuț Moșteanu.
El a precizat că el n-ar renunța la mască în spațiul public pentru persoanele nevaccinate.
„Cred ca trebuie sa spunem foarte clar, cine se vaccineaza poate sa stea fara masca, si asa mai departe, sau dovedeste ca are anticorpi”, a precizat liderul deputaților USR PLUS.
„Constitutia spune ca statul trebuie sa aib grija de sanatatea fiecarui cetatean si de aici trebuie sa plece toata discutia. Cand spun ca daca vrei sa stati mai multi trebuie sa fiti vaccinati, inseamna ca am grija de fiecare dintre voi”, a mai declarat Ionuț Moșteanu.
Sursa: Realitatea Din USR