Liderul USR, Cătălin Drulă, critică dur promulgarea legilor justiției. „Iohannis calcă în picioare Justiția din România”, a declarat președintele USR, marți, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legilor, anunță Mediafax.
„Iohannis calcă în picioare Justiția din România. Nu are pic de respect pentru cetățeni, pentru statul de drept, pentru parteneriatele noastre internaționale. Comisarul european pentru Justiție i-a cerut să aștepte avizul Comisiei de la Veneția înainte de a promulga (sau nu) Legile Justiției. Dar pentru Soluția Iohannis de la Grivco nimic nu contează. Planul de punere sub control a Justiției trebuie definitivat. Dacă pe drum România pierde respectul partenerilor europeni e prea puțin important. Mafia are nevoie de liniște”, afirmă Cătălin Drulă.
Reacția liderul USR după ce Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a promulgat legile Justiției.
Cele trei Legi ale Justiției sunt constituționale, a decis pe 9 noiembrie Curtea Constituțională a României. Judecătorii CCR au respins toate sesizările Opoziției și Avocatului Poporului.
Sursa: Realitatea Din USR