Ministerul de Externe (MAE) anunță că un soldat român, cu dublă cetățenie, a murit în atacurile din Israel. 

MAE român a confirmat, la mai bine de 48 de ore de la izbucnirea conflictului din Israel, moartea unui bărbat cu dublă cetățenie (israeliană și română). 

Bulversat de cel mai sângeros atac de pe teritoriul său de la crearea sa, Israelul a declarat oficial război Hamas, duminică, după ofensiva fără precedent lansată cu o zi în urmă de mişcarea islamistă palestiniană din Gaza, confruntările făcând peste o mie de morţi în total.

Încercând să recâştige controlul după acest atac de amploare – pe uscat, prin aer şi pe mare – în plin Shabbat, sărbătoarea evreiască săptămânală, forţele israeliene au continuat să vâneze duminică membrii Hamas din sudul Israelului şi au continuat loviturile aeriene împotriva ţintelor din Gaza, unde au fost distruse mai multe clădiri.

Mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate al ONU, fără a întruni, însă, unanimitatea, au condamnat duminică ofensiva surpriză a mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului în timpul unei întâlniri de urgenţă cu uşile închise.

Război Hamas-Israel. În doar două zile, 1.200 de morţi şi 4.500 de răniţi, mulţi dintre ei civili, de ambele părţi ale conflictului

În două zile de război între organizaţia islamistă palestiniană Hamas şi Israel, bilanţul este de 1.200 de morţi şi 4.500 de răniţi, mulţi dintre ei civili, de ambele părţi ale conflictului. Dintre acestea, peste 700 de persoane au fost ucise în Israel şi peste 2.200 rănite, în timp ce în Fâşia Gaza s-au înregistrat cel puţin 493 de morţi, dintre care 91 de copii, şi 2.751 de răniţi, dintre care 244 de copii.

Ministrul israelian al apărării ordonă un „asediu total” asupra Fâşiei Gaza

Articolul precedentDezvăluiri incendiare la Culisele Statului Paralel: adevărul zdrobitor despre investițiile din Deltă. Partidele politice își ascut armele
Articolul următorVolodimir Zelenski vine astăzi în România