Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a anunțat că, potrivit stadiului actual al organizării viitoarelor fonduri structurale 2021-2027, ar urma să existe opt Programe Operaționale Regionale, pe fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare.
Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au avut marți o întâlnire cu Agențiile de Dezvoltare Regională și organizațiile reprezentative ale autorităților locale pentru a discuta detaliile privind descentralizarea și gestionarea Programelor Operaționale Regionale, scrie Mediafax.ro.
Potrivit unui comunicat al ministerului, pregătirea viitoarelor Programe operaționale este un proces care se desfășoară, în această perioadă în paralel cu finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență.
„Continuăm procesul de regionalizare și întâlnirea de astăzi a avut scopul găsirii soluțiilor tehnice pentru a-l pune în practică, într-un mod cât mai simplu și care să răspundă rigorilor Comisiei Europene și ale Autorității de Audit. Dorim să operaționalizăm noul sistem cât mai rapid și fără riscuri ulterioare. Fondurile europene se regionalizează primele și este un experiment pe care ar trebui să îl urmeze și restul administrației”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.
Reprezentanții MIPE au avut în ultima perioadă o serie de întâlniri, atât cu Comisia Europeană, cât și cu Autoritatea de Audit, pe lângă mecanismul de implementare a PNRR, și pe subiectul operaționalizării Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) ca autorități de management pentru Programele Operaționale Regionale.
„Potrivit stadiului actual al organizării viitoarelor fonduri structurale 2021-2027, ar urma să existe opt Programe Operaționale Regionale, pe fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare, în locul unui singur Program pentru toate, așa cum a fost din 2007 până acum”, se mai arată în comunicat.
Sursa: Realitatea Din PNL