Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat, joi, rezilierea contractului cu constructorul sectorului Cheţani – Sâmpia Turzii din Autostrada 3, unde progresul lucrărilor, în ultimele 5 luni, a fost de doar 1 la sută. ”destul!”, a scris Drulă pe Facebook. Este singurul sector care lipseşte din autostrada care ar uni Cluj-Napoca (Gilău) de Târgu Mureş (Ungheni).

”Destul! Pe A3, sector Cheţani-Câmpia Turzii, progresul în ultimele 5 luni a fost 1%. CNAIR a reziliat astăzi contractul cu constructorul. Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanţă în dezvoltarea infrastructurii şi a României, în general”, a scris, joi, pe Facebook, Cătălin Drulă.

Minsitrul afirmă că firma care construieşte acest lot, ajunsă în insolvenţă şi cu subcontractori neplătiţi, ”a beneficiat de toată bunăvoinţa autorităţilor române”.

”Este soluţia pe care CNAIR a încercat din răsputeri să o evite, pentru că relicitarea restului de tronson presupune nişte proceduri de relativă durată. Însă nu mai putem priva România de acest sector din autostrada A3. Avem nevoie de infrastructură urgent. Istoria acestei licitaţii, derulate în 2015, este şi o lecţie despre acceptarea unor oferte subevaluate de companiile participante. Valoarea licitată de compania câştigătoare a fost de 280 milioane lei, pe când estimarea iniţială pentru acest lot de 15,7km era de 620 de milioane lei. Termenele erau de 4 luni proiectare şi 12 luni execuţie pentru un segment de autostradă în relief foarte uşor”, a mai scris Drulă.

Potrivit acestuia, în acest moment, pe şantier nu se lucrează deloc, iar lucrările deja executate încep să se degradeze.

”În ultimele cinci luni, lucrările au avansat cu doar 1%. Am cerut CNAIR să implementeze un calendar accelerat pentru relicitare, astfel încât să avem un nou constructor în teren cât mai curând”, a mai scris Drulă.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentFlorin Cîțu trimite Corpul de Control la INSP
Articolul următorEXCLUSIV. CULISELE STATULUI PARALEL. Industria cărnii. Din exportatori am ajuns să importăm totul. „S-a dorit politic distrugerea acestei industrii”