Liderul grupului deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat miercuri că raportul Comisiei Europene privind respectarea statutului de drept din România indică faptul că PSD şi PNL “au reuşit” să pună ţara noastră “în grupa ţărilor de mare risc privind libertatea presei”.

“Raportul Comisiei Europene privind respectarea statului de drept din România pune o oglindă în faţa acestei coaliţii contra firii PSD-PNL, impusă şi condusă de Klaus Iohannis. Ne-am întors în vremea lui Adrian Năstase înainte de intrarea în Uniunea Europeană. Aţi reuşit să puneţi România în grupa ţărilor de mare risc privind libertatea presei. S-a întâmplat asta după intimidarea jurnaliştilor care au dezvăluit plagiatul lui Ciucă şi legile securismului, şi cumpărarea unor instituţii media din subvenţia pentru partide. Klaus Iohannis nu a răspuns nici astăzi la o întrebare pusă de un jurnalist în conferinţa de presă: ‘Cum v-aţi permis să identificaţi şi să ameninţaţi sursele unei publicaţii independente?’. Aşa ceva e specific ţărilor iliberale, acolo unde aţi aruncat România”, a scris Moşteanu pe Facebook.

El a adăugat că tot Comisia Europeană este aceea care arată că “nu există suficientă transparenţă în ceea ce priveşte promovarea politică în presă”, relatează Agerpres.ro.

“Cu alte cuvinte, reclamă mascată. PSD este partidul care nu a pus nici azi la dispoziţie lista de publicaţii pentru care plăteşte, lunar, sute de de mii de euro, din bani publici. Aşa cum a atras atenţia şi USR, Secţia Specială (SIIJ) a fost desfiinţată doar cu numele, iar Guvernul PSD-PNL continuă să abuzeze de OUG-uri. Nu putem guverna o ţară prin OUG-uri, fără dezbatere parlamentară. Domnilor Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, vă place în ce aţi transformat România?”, a mai scris Ionuţ Moşteanu.

Comisia Europeană recomandă României să se asigure că revizuirea legilor justiţiei consolidează protecţia pentru independenţa sistemului judiciar şi să ia măsuri pentru a soluţiona îngrijorările existente legate de anchetarea şi punerea sub acuzare în cazul infracţiunilor din sistemul judiciar, ţinând cont de standardele europene şi opiniile Comisiei de la Veneţia, indică al treilea raport anual privind situaţia statului de drept în Uniunea Europeană, prezentat miercuri de executivul comunitar.

De asemenea, CE recomandă ţării noastre să introducă reguli privind lobby-ingul pentru membrii parlamentului.

Documentul menţionează că sistemul de justiţie din România pune în practică reforme structurale menite să soluţioneze o serie de probleme care durează de mult timp.

”Guvernul a adoptat o nouă strategie judiciară şi un plan de acţiune conex pentru 2022-2025 şi implementează proiecte pentru a îmbunătăţi digitalizarea sistemului de justiţie, aşa cum este prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Deşi SIIJ a fost desfiinţată, rămân unele îngrijorări legate de noul sistem de investigare şi punere sub acuzare a faptelor penale din sistemul judiciar”, notează raportul.

Executivul UE adaugă că regulile privind sancţiunile disciplinare continuă să genereze temeri pentru independenţa sistemului judiciar, care sunt de aşteptat să fie rezolvate de noul proiect al legilor justiţiei aflat în pregătire.

O altă recomandare făcută României este să fie soluţionate provocările operaţionale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), printre care cele cu privire la recrutarea procurorilor, şi să monitorizeze atent impactul noului sistem privind investigarea şi acuzarea în cazul faptelor de corupţie din sistemul judiciar.

Pe de altă parte, Comisia recomandă autorităţilor române să consolideze regulile şi mecanismele pentru sporirea independenţei editoriale a media publice ţinând cont de standardele europene în acest domeniu.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentBugetul MAE, suplimentat cu 50 de milioane de lei pentru sprijinirea Republicii Moldova
Articolul următorRealitatea Plus susține și respectă dreptul la opinie al tuturor cetățenilor români. Precizări importante de presă în cazul Cristian Rizea – Emilia Șercan