Miercuri, federațiile sindicale din Educație au organizat o grevă de avertisment, dar au purtat și discuții cu Ministerul Educației și cu premierul României, Nicolae Ciucă. Negocierile au eșuat, iar profesorii au decis să intre în grevă generală luni, 22 mai 2023.

Profesorii intră în grevă generală

După ce au vorbit cu Nicolae Ciucă, sindicatele din sducaţie au transmis că „discuțiile sunt subțiri, educația va fi prioritară”.

Sindicatele au anunțat că de luni, ora 08:00, va fi grevă generală:

Nu ne-am dorit greva, era obligația Guvernului să vină cu soluții. Apare o mare problemă – cea legată de credibilitatea celor cu putere de decizie.
Până acum, guvernanții nu au vrut să își asume grilele de salarizare.

Ministerul Educației și federațiile sindicale din învâțământul preuniversitar, mesaj comun

Ministerul Educației și federațiile sindicale din învățământul preuniversitar – Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ au transmis, într-un comunicat de presă comun, concluziile discuțiilor avute astăzi, când a fost declanșată greva de avertisment.

Redăm mesajul integral:

Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă. Prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educației.
În ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice, Ministerul Educației a înaintat către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin adresa nr. 8.551/16.02.2023, o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Adresa este semnată și asumată de reprezentanții tuturor federațiilor sindicale în domeniul învățământului, inclusiv învățământul superior. Ministerul Educației susține principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu.
Pentru negocierile privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Educației a emis ordinul de ministru nr. 4.200 privind constituirea comisiei de negociere a acestuia în data de 16.05.2023.
Mâine, 18.05.2023, va avea loc prima întâlnire a comisiei constituite în vederea negocierii unui nou contract colectiv de muncă.

Între Ministerul Educației și reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar există o relație de parteneriat, bazată pe principiile dialogului social.

Avem încredere că, prin toate opțiunile disponibile în ceea ce privește dialogul social, vom găsi cele mai responsabile soluții, atât pentru personalul din învățământ, cât și pentru elevii și părinții din România.

Semnat,

Ligia DECA – Ministrul Educației

Marius Ovidiu NISTOR – Președinte, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Simion HĂNCESCU – Președinte, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ”

Articolul precedentDeputatul USR Emanuel Ungureanu solicită autorităţilor interzicerea jocurilor de noroc în gările din ţară
Articolul următorCătălin Drulă: „Domnul Boc este foarte nervos pentru că este complet incapabil să implementeze cele două proiecte mari ale Clujului, adică metroul și centura metropolitană”