Deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, arată că primarul general, Gabriela Firea, nu a construit nicio grădiniţă nouă, punctând că redeschiderea unor astfel de unităţi, după perioada de nefuncţionare impusă de criza coronavirusului, ”nu poate masca acest eşec”.

“Primarul PSD Gabriela Firea nu a construit în 4 ani de zile nicio grădiniţă nouă în Bucureşti! Iar redeschiderea unor grădiniţe administrate de Primăria Capitalei după perioada de nefuncţionare impusă de criza coronavirusului nu poate masca acest eşec”, a scris Nicuşor Dan, luni, pe Facebook, potrivit agerpres.ro.

El arată că, în programul de guvernare locală din 2016 al candidatului Firea, se preciza că vor fi construite în Capitală 20 de grădiniţe cu program prelungit, cu o capacitate totală de 2.500 de locuri.

“Astăzi, am văzut că primarul PSD Gabriela Firea se pregăteşte mai degrabă să fie din nou reporter, dar un reporter bun nu fuge de adevărurile care îi deranjează pe bucureşteni. (…) În 2020, primarul PSD Firea prezintă zero grădiniţe noi, dar candidatul PSD Firea cere un nou mandat pentru a-şi ‘continua proiectele’ şi a-şi onora ‘angajamentul faţă de bucureşteni’. Atunci când eşecul se prezintă drept succes, iar minciuna şi manipularea caută să acopere realitatea, răspunsul bucureştenilor trebuie să fie limpede: Adio, Firea! Adio, PSD!”, a mai scris Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că, de luni, şapte dintre cele 12 creşe şi grădiniţe sociale administrate de Primăria Capitalei “şi-au deschis porţile pentru cei mici”.

“Începând de astăzi, şapte dintre cele 12 creşe şi grădiniţe sociale administrate de Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, şi-au deschis porţile pentru cei mici. (…) Pentru a nu-i pune în pericol nici pe copii, nici cadrele care îi îngrijesc şi îi educă, s-au luat toate măsurile care sunt valabile în această perioadă la nivel internaţional”, a spus Gabriela Firea.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 17. Carantina, bat-o vina!
Articolul următorRaluca Amariei și-a dat demisia din USR