Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Adrian Slabu, unul dintre cei șase consilieri județeni ai USR Iași, anunță că va părăsi partidul condus de Cătălin Drulă. „Deși am știut de la început că USR-ul este departe de a atinge acest deziderat în ultima perioadă mi-am pierdut și speranța că el va putea fi reformat”, susține Slabu.
Fostul consilier USR scrie și că „în acest moment că nu mai pot să ies în stradă pentru a vorbi cu oamenii și să-i privesc senin în ochi”. Potrivit legii, demisia din partid atrage automat pierderea calității de ales local – lucru care nu este valabil și pentru parlamentari.
„Am intrat în politică, acum 4 ani, convins că dacă vrem să schimbăm ceva în această țară trebuie ca fiecare dintre noi să se implice. Am plecat la drum cu speranța că mai întâi vom construi un partid care să reflecte societatea pe care noi ne-o dorim.
Deși am știut de la început că USR-ul este departe de a atinge acest deziderat în ultima perioadă mi-am pierdut și speranța că el va putea fi reformat. Simt în acest moment că nu mai pot să ies în stradă pentru a vorbi cu oamenii și să-i privesc senin în ochi. În acest context, vă anunț că mi-am dat demisia din calitatea de membru al USR”, a scris Adrian Slabu pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Realitatea Din USR