Legea inițiată de deputații USR Oana Țoiu și Adrian Wiener pentru ca femeile gravide și cele care tocmai au născut să-și poată face analizele la timp, când au nevoie, nu în funcție de disponibilitatea fondurilor lunare, a primit raport preliminar de adoptare din partea Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților și mai are doar un pas până la votul final în Parlament.

„Gravidelor din România li se spune des că «nu mai sunt bani în plafonul de la Casă» atunci când merg să facă analizele cerute de medici în monitorizarea sarcinii. Adesea, impedimentul financiar le împiedică să monitorizeze sarcina corect și asta este periculos. Avem deja o rată a mortalității bebelușilor la naștere dublă față de media UE, și știu – și ca mamă de fete – cât de importantă este sănătatea mamelor și a bebelușilor, mai ales în perioadele sensibile. De aceea, am făcut legea care să le garanteze toate analizele necesare, inclusiv RMN și CT, în maximum 5 zile de la trimiterea medicului curant. Legea trebuie să devină o prioritate la votul final, urgent, și pentru celelalte partide”, declară Oana Țoiu, inițiatoare a legii și vicepreședintă a Camerei Deputaților.

Proiectul USR prevede ca investigațiile paraclinice (analize de laborator și investigații imagistice) necesare monitorizării evoluției sarcinii şi lăuziei, care se efectuează în regim ambulatoriu, să fie făcute, cu prioritate, fără să mai depindă de plafoanele impuse de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de fondurile care se epuizează din primele zile ale lunii.  Astfel, femeile însărcinate sau lăuze vor fi incluse în Programul Monitor și vor putea face analize în maximum cinci zile de la prescriere, indiferent dacă plafonul lunar a fost sau nu depășit în unitatea medicală la care merg.

Adoptată deja de Senat, inițiativa USR mai are nevoie de un raport de adoptare de la Comisia pentru muncă și protecție socială pentru a intra la vot în Plenul Camerei Deputaților. 

„Orice sistem de sănătate trebuie să prioritizeze medicina gravidei și a lăuzei. În România, unde indicatorii de mortalitate pe acest segment sunt groaznici, cu atât mai mult. De luni de zile încercăm să introducem monitorul pentru gravide – un program de acordare a asistenței medicale și a investigațiilor necesare monitorizării sarcinii, indiferent de plafoanele impuse de Casa de Asigurări. Credem că e firesc de vreme ce avem mai mult de jumătate din nașteri la femei care nu au avut sarcina monitorizată chiar deloc. E o zonă de intervenție în sistemul de sănătate absolut obligatorie”, afirmă Adrian Wiener, deputat USR și medic.

În România, rata mortalității materne a crescut semnificativ în ultimii ani, atingând valori duble față de media Uniunii Europene. Aceasta se explică, în mare parte, prin lipsa unei monitorizări adecvate a sarcinilor, în special în zonele defavorizate și în rândul populațiilor vulnerabile, unde multe femei ajung să fie evaluate pentru prima dată de un medic abia la momentul nașterii. Avem nevoie în România de o supraveghere prenatală eficientă, care să poată preveni complicațiile obstetricale și să reducă atât mortalitatea maternă, cât și pe cea infantilă, un alt indicator problematic pentru România.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentIONUȚ MOȘTEANU: PARCHETUL GENERAL AR TREBUI SĂ SE AUTOSESIZEZE ÎN CAZUL ZBORURILOR DE LUX ALE LUI MARCEL CIOLACU, PROTECTORUL POLITIC AL ȚEPEI NORDIS