PMP consideră îndreptăţit demersul iniţiat de USR şi de Forţa Dreptei, de atacare la CCR a modificărilor aduse Codului Fiscal de către actualul Guvern PSD-PNL-UDMR şi susţine orice acţiune declanşată pentru stoparea introducerii unor prevederi care nu fac altceva decât să împovăreze mediul de afaceri, transmite PMP într-un comunicat.

 

“Decizia partidelor de dreapta este binevenită, în condiţiile în care şi PMP a atras atenţia, de nenumărăte ori, asupra faptului că introducerea de taxe şi impozite noi, în plină criză, este o greşeală. PSD şi PNL au preferat să modifice Codul Fiscal şi să pună presiune pe mediul de afaceri, când se puteau lua măsuri de creştere a gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat, dat fiind faptul că România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA la nivel naţional, cu o pierdere de 34,9 % din venituri, conform ultimului raport al Comisiei Europene. În plus, România este singura ţară din Uniunea Europeană care a majorat impozitele şi a anulat facilităţile fiscale în această perioadă de criză. Spre comparaţie, celelalte ţări din UE au redus accizele şi TVA pentru a diminua efectele creşterii preţurilor din cauza inflaţiei.

Guvernul PSD-PNL-UDMR promite, o dată la câteva luni, că nu mai introduce taxe şi impozite noi. Ulterior, bazându-se pe faptul că vocea mediului de afaceri este slăbită de inflaţie, de creşterea facturilor şi de lipsa totală de predictibilitate, mai anunţă o listă de modificări ale Codului Fiscal.

Responsabilitatea Guvernului este să îşi ajute cetăţenii, nu să producă bani la buget pe spatele lor, pentru a hrăni un sistem veşnic flămând din cauza incapacităţii de gestionare corectă şi transparentă a fondurilor publice”, precizează sura citată.

Articolul precedentMaia Sandu: Preşedintele Macron a reuşit să transforme relaţia moldo-franceză în prioritate
Articolul următorCristian Ghinea despre ridicarea MCV: MCV nu moare, se transformă. UE a pus o nuielușă în schimb