Anca Dragu a avut joi o întrevedere cu noua ambasadoare a Franţei în România Laurence Auer. Discuţiile între cele două s-au axat pe importanţa educaţiei, combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane, cât şi promovarea egalităţii de gen, teme cărora cărora preşedinta Senatului le acordă o atenţie deosebită.

Preşedinta Senatului a folosit acest prilej pentru a-i adresa doamnei Laurence Auer felicitări pentru numirea în calitate de ambasador al Franţei în România şi pentru a-i ura succes în îndeplinirea mandatului de şef al misiunii diplomatice franceze la Bucureşti.

„În cadrul întrevederii au fost abordate teme aflate pe agenda bilaterală la nivelul cooperării parlamentare şi economice, fiind evidenţiată importanţa diplomaţiei parlamentare pentru consolidarea legăturilor dintre cele două state. Părţile au încurajat atât creşterea contactelor la nivelul conducerii senatelor României şi Franţei, cât şi la nivelul grupurilor parlamentare de prietenie. De asemenea, a fost subliniată importanţa identificării de noi domenii de cooperare descentralizată între cele două state”, arată un comunicat ce presă al Senatului.

Anca Dragu a asigurat-o pe ambasadoarea Laurence Auer de intenţia de a promova, în continuare, întărirea relaţiei dintre cele două ţări şi de a sprijini proiecte comune în măsură să consolideze cadrul de cooperare dintre România şi Franţa, deopotrivă în plan bilateral cât şi european, în perspectiva preluării de către Franţa, în ianuarie 2022, a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.

De asemenea, au fost abordate teme privind importanţa educaţiei, combaterii violenţei domestice şi a traficului de persoane, cât şi promovarea egalităţii de gen, cărora preşedinta Senatului le acordă o atenţie deosebită, mai transmite sursa citată.

 

 

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentViceprimar USR exclus din partid pentru like-uri la postările unor PSD-iști
Articolul următorCHECK-IN. Bucureștenii respiră aer din ce în ce mai poluat