Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, într-un mesaj adresat joi cu ocazia Zilei Eroilor şi a sărbătorii Înălţării Domnului, că „avem datoria de a menţine vie memoria Eroilor Neamului şi de a arăta că am înţeles sensul luptei şi jertfei lor supreme”. Şeful statului a adăugat că „avem astăzi o Armată modernă, capabilă să îşi îndeplinească misiunile conform angajamentelor pe care ni le-am asumat, alături de aliaţii noştri din cadrul NATO şi împreună cu statele europene, pentru implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comune a Uniunii”, relatează News.ro.

„Suntem astăzi, împreună, aici, pentru a celebra Ziua Eroilor noştri, odată cu sărbătoarea Înălţării Domnului, un moment cu profunde semnificaţii spirituale. Cu acest prilej, aducem piosul nostru omagiu jertfei tuturor eroilor români care, de-a lungul veacurilor, şi-au sacrificat viaţa pe câmpurile de luptă, pentru pământul românesc, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului, pentru libertate, dreptate şi democraţie. Prin devotamentul şi jertfa lor nepreţuită au fost apărate integritatea şi libertatea ţării şi s-a afirmat demnitatea naţională a României. Eroii neamului nostru au fost şi continuă să fie adevărate simboluri ale abnegaţiei, ale curajului şi ale simţului datoriei. Lăsând în urma lor lecţia dăruirii de sine pentru idealul de a servi patria, ei constituie modele demne de urmat pentru tinerele generaţii şi cele viitoare. Cea mai de preţ moştenire este exemplul lor de credinţă în idealurile naţionale, de tărie şi patriotism. Valorile şi principiile care le-au călăuzit destinul ne rămân şi nouă repere de responsabilitate pentru a lăsa urmaşilor noştri o Românie dezvoltată, ai cărei cetăţeni trăiesc în unitate, prosperitate şi solidaritate, o ţară demnă şi pe deplin integrată în comunitatea statelor libere şi democratice”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El a adus un omagiu şi militarilor români căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest.

„Avem astăzi o Armată modernă, capabilă să îşi îndeplinească misiunile conform angajamentelor pe care ni le-am asumat, alături de aliaţii noştri din cadrul NATO şi împreună cu statele europene, pentru implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comune a Uniunii. România este în prezent un veritabil furnizor de securitate în regiunea Mării Negre, un aliat şi un partener credibil şi puternic în NATO şi în Uniunea Europeană, precum şi în relaţia cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii. Aducem astăzi un omagiu şi militarilor români căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, precum şi în misiunile derulate sub egida organizaţiilor internaţionale la care România este parte. Ei au luptat pentru a apăra interesele ţării noastre, demonstrând fermitatea angajamentelor României faţă de aliaţii şi partenerii săi externi şi faţă de valorile democraţiei”, a completat şeful statului.

Acesta şi-a exprimat recunoştinţa şi faţă de personalul medical care şi-a pierdut viaţa în pandemia COVID-19.

„Lecţia de devotament, altruism, patriotism şi spirit de sacrificiu pe care o reprezintă jertfa eroilor neamului românesc trebuie să ne inspire pe toţi, să ne apropie mai mult de valorile pe care este clădită România modernă: unitate, democraţie, prosperitate şi solidaritate. Ne exprimăm, totodată, adânca recunoştinţă şi preţuire faţă de personalul medical care şi-a pierdut viaţa în această teribilă pandemie de COVID-19, îndeplinindu-şi profesia cu devotament faţă de români. Avem datoria de a menţine vie memoria Eroilor Neamului şi de a arăta că am înţeles sensul luptei şi jertfei lor supreme. Recunoştinţă veşnică eroilor noştri! Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, a conchis preşedintele Klaus Iohannis.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCertificatul european de vaccinare anti-Covid, operațional, în România, în mai puțin de o lună. ANUȚUL făcut de secretarul de stat, Andrei Baciu
Articolul următorVicepremierul Dan Barna: ”O susţin în totalitate pe Clotilde Armand în acest efort de a aduce preţurile la gunoi din Sectorul 1”