Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat marţi că susţine adoptarea monedei euro, însă pentru aceasta România trebuie să aibă o economie solidă, flexibilă şi să fie un partener credibil pentru celelalte ţări din această zonă, anunță AGERPRES.
“Eu susţin adoptarea monedei euro şi în programul de guvernare este acest obiectiv. Important este să ne ocupăm serios de economie (…). Odată ce ai economia flexibilă şi eşti un partener credibil, poţi discuta intrarea în acest mecanism de doi ani, în care trebuie să păstrezi cursul valutar – principalul indicator – să aibă o fluctuaţie de plus-minus 15%. Nu e greu să faci acest lucru, dar trebuie să convingi că, pe fond, economia ta este una solidă”, a precizat Dragu, la Digi Fm.
Ea a adăugat că bulgarii sunt “avansaţi bine” faţă de România în această privinţă.
“Bulgarii sunt deja pe listă şi sunt deja avansaţi, ei deja au termen pentru adoptarea euro, sunt avansaţi bine faţă de noi. PNRR-ul şi toate reformele sunt ingrediente absolut necesare pentru adoptarea euro, pentru că ne asigurăm că putem creşte frumos această economie, facem o economie flexibilă, care poate intra în competiţie cu orice economie din zona euro. Desigur, trebuie să avem şi un nivel de trai similar din ţările membre euro şi atunci noi considerăm că în 2024 am putea avea undeva la 85% din venitul mediu al UE, deocamdată avem 65%. Cu o serie de măsuri bine luate şi bine implementate am putea ajunge acolo în cei patru ani”, a spus Dragu.
Sursa: Realitatea Din USR