Procesul prin care se discută redeschiderea anchetei 10 august a fost suspendat, au precizat surse judiciare pentru Realitatea Plus. Foștii șefi ai Jandarmeriei au recuzat-o pe Ruxandra Grecu, judecătoarea desemnată să tranșeze soarta cazului violențelor de la protestul diasporei, conform surselor. 

Vă reamintim că, săptămâna trecută, CAB a amânat pentru astăzi discutarea cererii DIICOT privind redeschiderea anchetei împotriva şefilor Jandarmeriei în dosarul care vizează violențele de la protestul Diasporei, din Piața Victoriei. Instanța a decis, totodată, ca aceștia să fie citaţi pentru a se prezenta la proces. Astăzi se împlinesc exact doi ani de la manifestația de amploare din centrul Bucureștiului.

Marţea trecută, procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului \”\”10 august\”\” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.
Giorgiana Hosu consideră că se impune reluarea cercetărilor, inclusiv pentru că sunt semne de întrebare legate de administrarea probelor.

”Suspecții nu au mai fost citați la DIICOT în vederea ascultării lor. Nicio persoană vătămată și niciun martor (cu excepția martorilor Dan Carmen Daniela, Cliseru Speranța, Bădulescu Aurelian, Mastan Alin Ionel) nu a fost citată/citat la DIICOT în vederea reaudierii sau audierii. (…) Administrarea probatoriului s-a realizat în față procurorilor militari, iar acesta nu a fost readministrat în față procurorilor DIICOT și nu a fost coroborat cu alte probe(…)”, se arată într-un document obținut de Realitatea Plus.

Soluţia de redeschidere a anchetei trebuie aprobată de un judecător, după care dosarul va fi preluat de Parchetul Militar.

Dacă magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti va aproba ordonanţa DIICOT, se va redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI. Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentAlina Gorghiu răspunde PSD: ”Nu trebuie să mai fie vreodată la guvernare”
Articolul următorBarna: Dosarul 10 august a devenit un fel de cartof fierbinte aruncat dintr-o mână în alta, în speranța că acea zi va fi uitată