Senatul a adoptat, marţi, în calitate de prim for sesizat iniţiativa legislativă a deputatei USR Diana Buzoianu care adaugă şi calitatea aerului ca factor la care se pot raporta procurorii pentru a stabili existenţa unui prejudiciu pentru infracţiunile precum arderile ilegale de deşeuri. Camera Deputaţilor e decizională pe proiectul de lege.

Deşi OUG 92/2021 ar trebui să reglementeze în mod complet toate aspectele care determină sau nu incidenţa unei infracţiuni de gestionare a deşeurilor, în mod paradoxal, poluarea aerului a fost exclusă dintre criteriile care pot fi luate în seamă pentru a calcula prejudiciul acestor infracţiuni, arată comunicatul d epresă al USR.

Deputata USR Diana Buzoianu, care este şi vicepreşedintă a comisiei pentru mediu din Camera Deputaţilor, a sesizat absurditatea situaţiei şi anume că, în contextul numărului extrem de mare de infracţiuni de mediu săvârşite pe teritoriul României, de multe ori, făptuitorii nu puteau fi traşi la răspundere pur şi simplu doar din cauză că norma incriminatorie nu era redactată corespunzător, în termeni clari.

30 mai – Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie – Maratonul Energiei
13 iunie – Eveniment Profit: Piața de Capital.forum – Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie – Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

„Într-o ţară în care murim cu ani de zile mai repede din cauza poluării aerului, pentru că unii ard gunoaie la marginea oraşelor noastre, procurorii au trimis în instanţă doar 3 dosare pe infracţiunea de arderi ilegale de deşeuri, în ultimii ani. Mii de plângeri, dar doar trei dosare. E clar ca legea trebuie modificata astfel încât infractorii să plătească. Acest proiect de lege reprezintă starea de normalitate: cei care astăzi fac bani otrăvindu-ne pe noi, să fie sancţionaţi, să fie luată în considerare calitatea aerului atunci când vorbim de infracţiuni precum arderile ilegale”, a afirmat Diana Buzoianu, conform sursei citate.

Astfel, deşi infracţiuni precum arderile ilegale de deşeuri provoacă poluarea evidentă a aerului, aceasta nu putea fi demonstrată, în contextul în care OUG 92/2021 făcea explicit referire doar la sol, subsol şi apă, fără a menţiona şi poluarea aerului.

„Continuăm lupta cu cei care vor să polueze mediul, cu cei care nu înţeleg că fără aer curat, fără apă curată şi fără un sol sănătos şi curat ne facem singuri rău, ca ţară” a conchis deputata Diana Buzoianu.

În favoarea iniţiativei legislative USR au votat 100 de senatori, trei s-au abţinut şi unul a votat „împotrivă”.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentTU DECIZI. Dosar de candidat: Alexandru Dimitriu, candidatul USR la primăria S5, a ajuns în politică din emisiuni cu manechine
Articolul următorIrlanda, Norvegia și Spania au anunțat că vor recunoaşte oficial statul Palestina