Vicepremierul Dan Barna a precizat, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni despre pandemie și măsurile de relaxare, că va fi posibilă și organizarea evenimentelor culturale în exterior, iar sălile de fitness vor putea fi folosite până la 50% din capacitat. „Pentru ca restricțiile să nu revină, e nevoie ca vaccinarea să continue cel puțin în ritmul actual”, a adăugat el.
Vicepremierul Dan Barna a precizat, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni despre pandemie și măsurile de relaxare, că va fi posibilă și organizarea evenimentelor culturale în exterior, iar sălile de fitness vor putea fi folosite până la 50% din capacitat. „Pentru ca restricțiile să nu revină, e nevoie ca vaccinarea să continue cel puțin în ritmul actual”, a adăugat el.
„Vești bune pentru noi toți.
În întâlnirea pe care am avut-o în această după-amiază la Palatul Cotroceni cu președintele am insistat ca printre măsurile imediate de relaxare care vor fi luate să se afle și aceea care dă posibilitatea desfășurării de competiții sportive la care să poată asista publicul în limita a 25 la sută din locurile disponibile.
Va fi posibilă și organizarea de evenimente culturale în exterior. De asemenea, sălile de fitness vor putea fi folosite până la 50% din capacitate.
De la 1 iunie, nu mai e nevoie de o restricție a numărului de participanți la evenimentele private dacă toate persoanele prezente sunt vaccinate.
Toate acestea sunt posibile pentru că cifrele legate de pandemie sunt în scădere grație unui efort uriaș al românilor care au suportat restricțiile și au mers să se vaccineze.
Pentru ca restricțiile să nu revină, e nevoie ca vaccinarea să continue cel puțin în ritmul actual. De aceea, vă rog să vorbiți cu cei din jurul vostru care nu au făcut-o încă și să îi convingeți să meargă să se vaccineze. A fost greu, dar o să fie bine. Pentru că, la greu, suntem împreună!”, a scris Dan Barna joi pe Facebook.
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, după ședința de lucru cu premierul și cu mai mulți miniștri pe tema pandemiei, că din 15 mai se elimină purtarea măștii în exterior, cu unele excepții și se elimină restricțiile de circulație de noapte, precum și restricțiile referitoare la programul magazinelor.
El a făcut și precizări referitoare la evenimentele private, însă măsurile în acest sens vor intra în vigoare de la 1 iunie, numărul permis de participanți urmând să crească treptat la 1 iulie și la 1 august.
Restricțiile nu mai sunt aplicate în cazul în care organizatorul garantează că toți invitații sunt vacinați. Șeful statului a precizat că vom avea o relaxare pas cu pas și că a fost întocmit un calendar până la 1 septembrie, după care va fi făcută o nouă evaluare.
Sursa: Realitatea Din USR