Co-președintele USR PLUS Iași, deputatul Monica Berescu, susține că Mihai Chirica și-a numit luni doi viceprimari de fațadă și că PNL a răsplătit trădarea, prin susținerea în una din cele două funcții a lui Cezar Baciu, exclus din USR PLUS.
Co-președintele USR PLUS Iași, deputatul Monica Berescu, susține că Mihai Chirica și-a numit luni doi viceprimari de fațadă și că PNL a răsplătit trădarea, prin susținerea în una din cele două funcții a lui Cezar Baciu, exclus din USR PLUS.
Deputatul Monica Berescu a declarat luni, la scurt timp după desemnarea viceprimarilor Iașiului, că edilul Mihai Chirica a fost disperat timp de câteva luni să treacă un buget local făcut pe genunchi și că ”a fost în stare de orice pentru a obține o majoritate în consiliu”. Berescu consideră că desemnarea ca viceprimar a lui Cezar Baciu, consilier exclus din USR PLUS după ce a încălcat linia partidului la votul pe bugetul local, arată nu doar coruptibilitatea acestuia, ci și faptul că PNL răsplătește trădarea.
”Cei care pierd sunt ieșenii, pentru că Mihai Chirica are doi viceprimari de fațadă. Cei doi vor fi folosiți pentru ca primarul să își plătească polițele și mai ales pentru a face pe plac afaceriștilor din domeniul imobiliar, care sunt înfometați, după atâtea luni în care nu au existat hotărâri controversate pe masa consilierilor locali”, a mai afirmat deputatul Monica Berescu.
Consilierul USR PLUS Cezar Baciu, care a încălcat linia partidului și a votat bugetul local, a fost ales luni viceprimar al municipiului, cu sprijinul PNL, în cealaltă funcție de viceprimar fiind ales liberalul Daniel Juravle.
PNL a introdus proiectul alegerii celor doi viceprimari ai Iașiului pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului Local după ce a reușit să formeze o majoritate, alături de PMP și de consilierul Cezar Baciu, ales în septembrie 2020 pe listele USR PLUS.
Cezar Baciu a votat proiectul de buget local în urmă cu o lună, încălcând linia stabilită de USR PLUS. El a contribuit atunci decisiv la trecerea proiectului.
Baciu a fost ulterior exclus din USR PLUS, însă a contestat în instanță această decizie. Până la emiterea unei sentințe definitive, Baciu rămâne consilier local.
Sursa: Realitatea Din USR