Organizația județeană a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) a anunțat vineri începerea unei competiții interne pentru stabilirea propunerilor pentru funcția de prefect al județului Tulcea, decizia finală urmând să fie luată de Biroul Național al partidului.
Organizația județeană a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) a anunțat vineri începerea unei competiții interne pentru stabilirea propunerilor pentru funcția de prefect al județului Tulcea, decizia finală urmând să fie luată de Biroul Național al partidului.
Concursul va avea două componente - votul membrilor PLUS și o evaluare a candidaților făcută de o comisie internă, scopul acestei competiții fiind acela de a transparentiza procesul de numire, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
"Funcția de prefect al județului este una importantă și înțelegem pe deplin responsabilitatea care ne revine cu această numire. Tocmai de aceea punem în practică exact principiile pe care le-am susținut în ultimii ani: numirile politice să se facă pe baza competenței și în mod transparent. Sunt sigur că prin votul membrilor și prin evaluarea comisiei interne vom trimite către colegii din Biroul Național PLUS doi candidați pe deplin pregătiți și îndreptățiți să ocupe această funcție", a declarat președintele organizației județene a PLUS Tulcea, Marian Machedon, citat în comunicat.
În urma procesului de selecție, PLUS Tulcea va înainta săptămâna viitoare două nominalizări către Biroul Național al partidului, forul central urmând să ia decizia finală.
"Prin soluția aleasă, PLUS își propune schimbarea radicală a modului în care se fac numirile politice. Deși organizarea concursului intern nu este o cerință legală, membrii PLUS au ales această soluție pentru a face procesul de numire transparent și pentru a aduce meritocrația în centrul numirilor în funcții publice", se arată în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, în desemnarea celor două propuneri pentru funcția de prefect al județului Tulcea, votul membrilor filialei și evaluarea comisiei vor conta în egală măsură.
"Orice membru PLUS Tulcea își va putea exprima opțiunea prin vot, alegând unul dintre candidați. Totodată, comisia de evaluare va oferi fiecărui candidat un punctaj care va lua în considerare competența pentru exercitarea funcției, probitatea profesională și etică, viziunea și programul asumat, analiza scrisorii de intenție și a CV-ului. Pentru ca decizia să aibă o reprezentare la nivelul întregului județ, din comisia de evaluare fac parte membrii Biroului filialei județene PLUS Tulcea, consilierii locali PLUS și coordonatorii PLUS ai tuturor comunităților locale", precizează sursa citată.
Sursa: Realitatea Din USR